22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialUn croitor din Paraguay a găsit o metodă inedită de a preveni...

Un croitor din Paraguay a găsit o metodă inedită de a preveni corupția

Un renumit croitor din Asunción a lansat o linie de costume fără buzunare pentru a milita împotriva corupţiei din Paraguay, relatează Mediafax.

Croitorul Roberto Espinosa a denumit colecția de costume fără buzunare ”Man Ibañez", pentru a atrage atenția asupra cazului de corupție în care este implicat unul dintre liderii politici din Paraguay.

Deputatul José Maria Ibañez din Partidul Colorado, o formaţiune de dreapta, aflată la putere, urmărit în justiţie pentru corupţie, după ce a recunoscut că a aranjat lucrurile astfel încât servitorii din casele sale să fie plătiţi de Parlament. 

Comenzile se acumulează, a dezvăluit pentru AFP directorul-croitor Roberto Espinosa. După părerea sa, "oamenii invitaţi la recepţii în prezenţa funcţionarilor intenţionează să poarte acest model pentru a afirma că sunt incoruptibili".

"Nu-mi pasă dacă voi pierde câţiva clienţi din rândul funcţionarilor. Această casă de modă a fost înfiinţată de tatăl meu în urmă cu 70 de ani şi nu am dus lipsă niciodată de clienţi", a subliniat acest croitor, creatorul oficial al ţinutelor purtate de sportivii din naţionala de fotbal a Paraguayului.

Croitorul sud-american se pregăteşte să lanseze şi o linie vestimentară feminină, denumită "Lady Ibañez", după numele soţiei parlamentarului implicat în acel scandal.

"Să aducem cinstea la modă!" şi "un design anticorupţie inovator" sunt texte care se regăsesc pe afişele publicitare expuse în cele nouă magazine din reţeaua "Marele Croitor Robert", o marcă de lux din capitala paraguayană.

Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă