12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPeste 18.000 de copii români aveau ambii părinți plecați la muncă în...

Peste 18.000 de copii români aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate la mijlocul acestui an

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinții plecați la muncă în străinătate era, la finele primului semestru al anului 2017, de 18.403, conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), informează Agerpres.

Pe de altă parte, totalul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate era de 96.723.

Dintre cei 18.403 de copii cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 17.142 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecție, restul fiind plasați la un asistent maternal, centre de plasament, sau alte familii / persoane.

Conform sursei citate, un număr de 65.425 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceștia 62.876 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecție, iar 1.558 de copii se află în sistemul de protecție specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, un număr de 12.895 de copii proveneau din familii în care părintele unic susținător era plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceștia, 11.498 de copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecție.

Totalul copiilor rămași acasă care se aflau în sistemul de protecție specială se ridica la 3.931, dintre care 580 erau în grija unui asistent maternal, 866 în centre de plasament, 2.237 la rude până la gradul IV, iar 248 în grija altor familii/persoane.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă