10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO: Adorabila Prințesă Charlotte a împlinit doi ani

GALERIE FOTO: Adorabila Prințesă Charlotte a împlinit doi ani

Noi fotografii ale Prințesei Charlotte, realizate chiar de mama sa Catherine, Ducesa de Cambridge (Kate Middleton), au fost publicate pe contul de Twitter al Palatului Kensington pentru a marca ziua de naștere al celui mai mic membru al familiei Prințului William al Marii Britanii.

Prințesa Charlotte împlinește luni, 2 mai, vârsta de un an. Fotografiile au fost realizate în cursul lunii aprilie la reședința familiei din Norfolk.

Spre deosebire de fratele său mai mare, Prințul George, micuța a fost ținută la distanță de aparatele de fotografiat, iar ieșirile în public au fost limitate. Ultima „apariție publică” a fost în luna iulie a anului trecut cu ocazia botezului.

Citește și: FOTO. Ducesa Kate Middleton, pe coperta aniversară a revistei Vogue

De atunci, Prințesa a mai fost văzută doar în câteva fotografii făcute publice de Casa Regală a Marii Britanii sau de biroul de presă al Palatului Kensington, reședința oficială a Ducelui și Ducesei de Cambridge (Prințul William și soția sa Kate).

Fotografiile vin la scurt timp după anunțul că Ducesa de Cambridge va apărea pe coperta următorului număr al revistei Vogue UK. 

 

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă