6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBANI pentru bunicii care îşi cresc nepoţii - proiect de lege depus...

BANI pentru bunicii care îşi cresc nepoţii – proiect de lege depus de PC

Grupul parlamentar al PC a depus în Parlament, miercuri, o propunere legislativă potrivit căreia bunicii care îşi cresc nepoţii să primească o indemnizaţie lunară.
 
Proiectul “vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind susţinerea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, prin acordarea posibilităţii bunicilor de a beneficia de o sumă lunară pentru îngrijirea copilului în situaţia în care părinţii se întorc la locul de muncă”, potrivit unui comunicat al PC.
 
Citeşte şi Proiect de lege: Indemnizaţie de creştere a copilului pentru BUNICI
 
În expunerea de motive, PC subliniază că propunerea vine în sprijinul creşterii natalităţii, în sensul încurajării tinerelor familii de a avea copii, în condiţiile în care Fondul ONU pentru Populaţie avertizează România asupra fenomenului îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste. În acest context, conservatorii precizează că sunt multe familii în care bunicii joacă un rol foarte important în creşterea nepoţilor, îndeosebi la vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani.
 
“A fi bunic poate avea numeroase valenţe pozitive: o prelungire a rolului parental prin grija, suportul, educaţia oferită tinerelor vlăstare; beneficii legate de satisfacţia de a avea un statut important pe lângă proprii copii şi de a le fi încă de folos; o legătura emoţională ce satisface nevoia de a da şi de a primi dragoste şi afecţiune”, se mai arată în comunicat.
 
PC precizează că în anul 2008 Bulgaria a modificat “Legea pentru stimularea angajării forţei de muncă”, stabilind acordarea “alocaţiei de bunic/ă”, astfel că bunicii au posibilitatea, de la 1 ianuarie 2009, să-şi îngrijească nepoţii, până la împlinirea vârstei de 3 ani, pentru o sumă de 123 euro.
 
PC mai arată că în Ungaria se acordă “alocaţia pentru îngrijire la domiciliu”, în cuantum de 107 euro, părinţilor care au grijă de copii până la vârsta de 3 ani, respectiv 10 ani pentru copilul cu handicap, sau pentru bunicii care au grijă de nepoţi cu vârsta între 1-3 ani la domiciliul părinţilor. Şi în cazul Bulgariei, şi în cel al Ungariei sumele sunt aproximativ egale cu pensia minimă pentru limită de vârstă, precizează PC.
 
Citeşte şi Pentru prima oară în România Carrefour a sărbătorit ziua bunicilor!
 
Un alt motiv invocat de PC este că România nu beneficiază de un număr corespunzător de alternative pentru îngrijirea copilului până la 2 sau 3 ani: sistemul de creşe nu reuşeşte să răspundă tuturor solicitărilor de preluare şi îngrijire a copiilor, alternativa creşelor private sau a serviciilor oferite de bone reprezintă un efort financiar prea mare pentru majoritatea familiilor.
 
Potrivit propunerii legislative, “în situaţia în care părinţii copilului se întorc la locul de muncă înainte ca acesta să împlinească 2 respectiv 3 ani, iar copilul rămâne în îngrijirea unuia dintre bunici, acesta primeşte o sumă de bani lunară, echivalentă cu salariul minim net pe economie”.
 
Bunicul beneficiază de această prevedere la solicitarea expresă a celor doi părinţi fireşti ai copilului, până la împlinirea vârstei de 2 respectiv 3 ani a acestuia, iar suma de care va beneficia bunicul va fi prevăzută în bugetul asigurărilor sociale de stat, se mai arată în propunerea legislativă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă