13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialRomstal anunţă începutul proiectului educaţional TECAR

Romstal anunţă începutul proiectului educaţional TECAR

Proiectul „Practică pentru cariera ta! TECAR” îşi începe activitatea de dezvoltare a abilităţilor profesionale pentru 425 de studenţi din domeniul ingineriei instalaţiilor, în vederea facilitării tranziţiei de la scoală la viaţa activă şi integrării cu succes pe piaţa muncii. Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 2: Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul major de intervenţie 2.1: Tranziţia de la şcoală la viaţă activă. Durata proiectului este de 18 luni şi se desfăşoară în perioada aprilie 2014-octombrie 2015.

Proiectul TECAR are ca obiectiv principal  dezvoltarea  abilităţilor profesionale pentru 425 de studenţi din domeniul ingineriei instalaţiilor, în vederea integrării cu succes pe piaţa muncii. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: creşterea nivelului de informare privind situaţia pieţei muncii din România şi a posibilităţii de a accesa servicii specializate de orientare şi consiliere profesională pentru publicul format din cei 425 de studenţi. De asemenea, unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului constă în generarea unui cadru optim pentru dezvoltarea abilităţilor practice în domeniul instalaţiilor pentru cei 425 de studenţi din învăţământul superior.

În contextul sistemului educaţional prezent, în care 80 dintre absolvenţii de facultăţi din România lucrează în alt domeniu decât cel al studiilor realizate, nevoia dezvoltării unor sesiuni practice, precum si a unor cursuri de îndrumare în carieră a devenit tot mai stringent. Prezentul proiect îşi propune să aducă o soluţie acestei probleme, îmbinând elemente de teorie cu sedinţele de practică sub îndrumarea atentă a specialiștilor din domeniu.

Proiectul este dedicat studenţilor de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti respectiv Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor Bucureşti. Publictul ţintă este reprezentat de 425 de studenţi, din anii 1, 2 şi 3 care aleg să participe la programele de practică şi consiliere profesională incluse în proiect. Studenţii vor avea posibilitatea să aplice noţiunile teoretice acumulate, căpătând aptitudini şi competenţe ce îi vor ajuta să îsi găsească un loc de muncă.

Indicatori numerici ai proiectului

Toţi cei 425 de studenţi vor fi sprijiniţi să se întegreze pe piaţa muncii după finalizarea studiilor, beneficiind de consiliere în carieră

350 dintre studenţii care vor beneficia de consiliere şi orientare profesională îşi vor continua studiile

10 dintre studenţii sprijiniţi în tranziţia de la şcoală la viaţă activă vor obţine un loc de muncă

Principalele activităţi ale proiectului sunt:

1. Programul de practică cu durata minimă de 15 zile
2. Sesiuni şi Workshop-uri de orientare şi consiliere profesională

Programul de practică este alcătuit din: activităţi în laborator, vizite în şantiere, vizite la proiectanţii de instalaţii, activităţi practice diverse la firme din domeniul instalaţiilor, cunoaşterea activităţii comerciale dintr-un magazin: fluxul de activităţi, standardele, modalităţile și cerinţele de lucru, discuţii cu profesionişti în domeniul instalaţiilor şi contact direct cu cerinţele unor job-uri din: Vânzări, Ofertare tehnică, Producţie, Service.

Sesiunile de orientare si consiliere profesională acoperă o gamă largă de activităţi, precum: identificarea profilului psihologic al studenţilor pentru alegerea vocaţională optimă, informări periodice despre piaţa locurilor de muncă, workshop-uri de consiliere în realizarea unui CV și metode de adaptare rapidă la stilul unei organizaţii.  

“În ultimii ani s-a observat o creștere fulminantă a numărului studenţilor ce lucrează în alt domeniu decât cel al studiilor. Astfel, am resimţit nevoia de a susţine acești studenţi în găsirea unui loc de muncă în domeniu. Proiectul TECAR oferă tot suportul necesar, atât teoretic, cât și practic, unui număr de 425 de studenţi în inginerie de instalaţii, scopul fiind acela de a-i îndruma către alegerea locului de muncă potrivit în domeniul studiilor urmate.”, declară Dl Valentin Bestea, Director Resurse Umane în cadrul Romstal.

Proiectul este realizat în parteneriat: Romstal Imex SRL,  Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti prin Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor Bucureşti, Dekon Business SolutionsSRL.

Activitatea celor 3 parteneri se completează în proiect, asigurându-se o legătură între mediul universitar, angajator şi specialiştii care pot facilita accesul studenţilor pe piaţa muncii.

Fiecare dintre parteneri asigură expertiză, resurse umane şi materiale pentru desfăşurarea proiectului.

Persoană de contact: Laura Iacobescu

Contact: laura@proudpr.ro, 0734.964.682 

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă