16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialApa şi accesoriile grădinii moderne

Apa şi accesoriile grădinii moderne

Se ştie că apa se integrează minunat în orice grădină, conferindu-i acesteia un aer aparte. Desigur, piscina este poate cel mai de preţ accesoriu dar apa poate fi prezentă în curţi şi sub alte forme: iazuri, lacuri, cascade, fântâni. Toate acestea folosesc un sistem de recirculare a apei ceea ce fac ca aerul să se reînprospăteze continuu şi, pe lângă o ambianţă extrem de plăcută, să beneficiem şi de un confort sporit, mai ales în zilele caniculare.

Chiar dacă nu a fost prezent întotdeauna în curţile românilor, iazurile au început să fie din ce în ce mai apreciate. Specialiştii ne asigură că orice grădină poate avea un iaz, însă trebuie îndeplinite nişte condiţii. Una dintre acestea este poziţionarea iazului într-un loc potrivit, mai precis într-o zonă în care să fie umbră jumătate de zi. Explicaţia este că luciul de apă nu este indicat să fie în soare toată ziua, deoarece în acest fel se favorizează înmulţirea algelor verzi. Umbra favorizează apariţia unor curenţi reci, iar apa se mişcă uşor şi, în acest fel, se limitează acţiunea negativă a acestor alge, principalul inamic al iazurilor. În cazul în care grădina este expusă tot timpul acţiunii razelor soarelui, peisagiştii susţin că trebuie plantaţi în jurul iazului arbori. Pe de alte parte, există şi voci care nu pledează pentru arbori, ci doar pentru plante cu frunze mari, precum nuferii. Acestea, de  asemenea, ţin umbră şi ajută în lupta împotriva înmulţirii algelor.

În ceea ce priveşte forma, pentru un aspect natural, este indicat ca iazul să aibă o formă sinuoasă iar ca soluţii constructive se poate folosi un bazin deja făcut din fibre de sticlă sau PVC sau, mai bine, se poate apela la iazurile realizate cu ajutorul foliei de cauciuc. Operaţiunea este mult mai complicată decât în cazul amplasării bazinelor. Se sapă groapa, se tapetează cu nisip fin şi se pune membrana de cauciuc. Peste membrană trebuie puse lespezi. De jur împrejur se pot amplasa diferite plante, unele dintre acestea având rolul de a umbri luciul de apă. Cele mai indicate sunt nuferii. Pe lângă frumuseţea lor, aceştia au şi un rol pretector pentru iaz. Frunzele mari umbresc luciul de apă şi ajută la crearea curenţilor reci care împiedică înmulţirea excesivă a alegelor. Se amplasează la o adâncime de cel puţin 80 de centimetri pentru a nu îngheţa în timpul iernii când sunt aşezaţi în ghivece sau în săculeţi speciali scufundaţi în apă.

Este foarte important ca iazul să fie tot timpul curat. De aceea trebuie prevăzut cu un sistem de recirculare a apei şi de filtrare a acesteia. Acest sistem presupune o pompă care se asează în apă şi un filtru care trebuie să fie pus pe mal. Cele două componente sunt legate una de cealaltă cu un furtun. Astfel, apa care a fost filtrată se întoarce în lac cu ajutorul unei fântâni arteziene. Se poate apela şi la ajutorul unei cascade, a unei figurine din ceramică sau  din piatră.

Algele sunt principalul inamic al iazului. Acestea se aşază pe instalaţii, pe pietrele puse în iaz. Pe lângă aspectul inestetic, algele emană un miros neplăcut. Chiar dacă nu pot fi eradicate total, înmulţirea acestora poate fi limitată cu ajutorul unor substanţe speciale. Există substanţe care ajută la coagularea algelor, iar altele care le inhibă dezvoltarea. Este indicată consultarea specialiştilor pentru a fi alese cele mai bune soluţii.

Există posibilitatea ca aceste iazuri să fie curăţate o dată sau de două ori pe an, însă această modalitate este invazivă. Iazurile au un biotop (floră şi faună), iar prin golirea lor de apă se poate crea un dezechilibru.

Cu iaz sau nu, se poate alege varianta unei fântâni în grădină. Desigur că o arteziană oferă un deliciu special, inclusiv vizual dar, pe de altă parte, pietrele aranjate “artistic” sub forma unei coline care dau naştere unei cascade vor da senzaţia unui cadru natural, mai ales că deseori această soluţie va fi însoţită de o aşa-numită “rocărie” sau de o zonă “alpină”, cu pietre, brazi şi alte ingrediente ale unei astfel de amenajări.

În cazul unor spaţii mai mici sau pe terase se poate alege varianta fântîniţelor Feng Shui.

 

 

 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă