16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMerele stimulează apetitul sexual al femeilor

Merele stimulează apetitul sexual al femeilor

Merele, cunoscute pentru conţinutul bogat în vitamine, stimulează apetitul sexual al femeilor, au constatat cercetătorii italieni în urma unui experiment, scrie Mediafax.

În cadrul unui experiment, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Archives of Gynecology and Obstetrics, oamenii de ştiinţă au testat 731 de femei sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 43 de ani, informeazădailymail.co.uk.

Participantele la experiment au fost rugate să prezinte un raport al consumului zilnic de mere şi al obiceiurilor lor alimentare.

Apoi acestea au fost împărţite în două grupuri, unul care mânca mere în mod regulat – peste un măr pe zi – şi altul care nu consuma mere zilnic.

După aceea, participantele la studiu au fost rugate să completeze un chestionar intitulat "Indexul funcţiei sexuale a femeii/ Female Sexual Function Index" (FSFI).

Chestionarul a inclus 19 întrebări referitoare la activitatea sexuală a participantelor la studiu, inclusiv frecvenţa şi satisfacţia generală.

Cercetătorii au descoperit că femeile care consumau un măr pe zi au obţinut un scor FSFI mai mare, ceea ce indică faptul că merele au contribuit la creşterea plăcerii sexuale.

Potrivit studiului, consumul regulat de mere a crescut gradul de lubrifiere şi funcţia sexuală, cercetătorii explicând acest lucru ca urmare a faptului că merele conţin florizin.

Florizinul este un compus care este asemănător cu un hormon feminin, estradiolul, care joacă un rol important în excitarea sexuală.

"Acest studiu sugerează o relaţie potenţială între consumul zilnic de mere şi o sexualitate îmbunătăţită în rândul populaţiei noastre feminine", se precizează în studiul cercetătorilor italieni.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă