15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCât lapte bea şi câtă carne mănâncă un român într-o lună

Cât lapte bea şi câtă carne mănâncă un român într-o lună

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, un român a consumat lunar, în medie, 3,39 kilograme de carne şi 5,76 litri de lapte, anul trecut, informează Agerpres.

'Consumul de carne şi preparate din carne este de nivel relativ scăzut comparativ cu standardele din ţările dezvoltate. Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în anul 2015, de 3,39 kg/persoană, în creştere faţă de anul 2014 cu 0,14 kg/persoană. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 4,49 kg/persoană lunar, în creştere faţă de anul anterior cu 0,21 kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 53,9 kg/persoană', informează INS.

Potrivit instituţiei, gospodăriile formate dintr-o singură persoană au cel mai bogat consum de carne (4,73 kg/persoană lunar carne proaspătă şi respectiv 6,29 kg/persoană lunar carne proaspătă şi preparate din carne).

Consumul de lapte a fost, în anul 2015, în medie lunar, de 5,76 litri/persoană (5,79 litri/persoană în 2014).

'În anul 2015, nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (6,04 litri/persoană în 2014 şi 6,26 litri/persoană în 2015), iar cel mai scăzut în cele de şomeri (4,38 litri/persoană în 2014 şi 4,77 litri/persoană în 2015). Între gospodăriile din mediul rural (5,98 litri/persoană) şi cele din mediul urban (5,57 litri/persoană) s-a înregistrat un decalaj lunar de 0,41 litri/persoană. Cel mai mare consum de lapte se înregistrează în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (7,57 litri/persoană lunar). Aceasta se explică şi prin faptul că în cele mai multe cazuri în gospodăriile formate dintr-o singură persoană predomină persoanele vârstnice', menţionează publicaţia.

În ceea ce priveşte consumul de brânzeturi şi smântână, acesta are caracteristici similare cu cel de lapte.

'El este mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,39 kg/persoană) şi mai scăzut la cele de şomeri (0,96 kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi şi smântână este diferenţiat mai mult în funcţie de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai înalt înregistrându-se la gospodăriile formate dintr-o singură persoană (1,86 kg/persoană)', precizează INS. 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă