11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechVIDEO Constanţa, prima locomotivă-hibrid din România a costat 3,5 milioane de lei

VIDEO Constanţa, prima locomotivă-hibrid din România a costat 3,5 milioane de lei

Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanţa, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei, informează Mediafax.

Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanţii companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid.

”Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră naţională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică.

Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută şi mentenanţei cu 15 la sută.

”Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul – n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracţiune. Avantajul este uriaş, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică.

 
Reprezentanţii Euroest SA susţin că peste 10.000 de locomotive Diesel cu vârsta medie de peste 36 ani trebuie înlocuite în Europa până în 2025, din cauza gradului ridicat de poluare.

Potrivit acestora, locomotiva hibrid va putea efectua operaţiuni de manevră pe liniile industriale, triaje, depouri sau gări cu activitate de manevră intensă sau fără posibilitatea încărcării acumulatorilor de la o sursă exterioară.

Timpul de operare este practic limitat numai pentru alimentare cu combustibil care, din calculele preliminare, este de circa 20 de zile. Acest tip de locomotive ar urma să fie utilizat în combinatele siderurgice sau cele chimice şi petrochimice, ori de către operatorii de manevră portuari, din porturi precum Constanţa, Rotterdam sau Hamburg.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă