Un aisberg gigant, de peste o mie de miliarde de tone, s-a desprins de Antarctica

de Mihai Diac , 12 iulie 2017 - stire actualizata la ora 17:42, 12 iulie 2017
Foto: Arhivă

Un aisberg gigant, unul dintre cei mari înregistrați până în prezent, s-a desprins de continentul Antarctica, informează miercuri BBC citat de Agerpres.

Blocul de gheață, cu o greutate estimată la peste 1000 de miliarde de tone, are o suprafață de circa 6.000 de kilometri pătrați. Pentru comparație, suprafața insulei Cipru este de aproximativ 9.200 kilometri pătrați.

Oamenii de știință, care au urmărit o perioadă de peste un deceniu evoluția imensei crevase care a condus la desprinderea blocului de gheață, au anticipat acest eveniment. Fenomenul de separare s-a accelerat începând din 2014.

Săptămâna trecută, Agenția Spațială Europeană (ESA), care supraveghează evoluția acestui bloc de gheață, a anunțat că acesta nu mai era legat de continentul Antarctica decât de o porțiune de cinci kilometri.

Pe baza informațiilor furnizate de satelitul CryoSat, ESA a anunțat că "aisbergul final va avea o grosime de circa 190 de metri și va conține circa 1.155 de kilometri cubi de gheață", dar și că dimensiunea sub nivelul mării ''ar putea atinge 201 metri".

Blocuri de gheață se detașează în permanență de Antarctica, dar acesta este deosebit de mare și trebuie supravegheat pentru că ar putea fi periculos pentru circulația maritimă, a subliniat ESA.

Aisbergul desprins nu va avea impact asupra nivelului oceanelor, întrucât plutește deja pe apă.

Blocul face însă parte dintr-o barieră gigantică de gheață, numită "Larsen C", care reține ghețari capabili să facă să crească nivelul oceanelor cu 10 cm dacă vor ajunge în Oceanul Antarctic, potrivit cercetătorilor.

În cele din urmă Larsen C ar putea avea aceeași soartă ca Larsen B, o altă barieră de gheață care s-a dezintegrat în mod spectaculos în 2002, după un proces similar.

O a treia platformă glaciară, Larsen A, a dispărut în 1995.

Formarea aisbergurilor este un proces natural, pe care încălzirea aerului și a oceanelor îl accelerează, au subliniat oamenii de știință.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design