6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTrei astronauți se vor alătura exchipajului Expediției 47, aflat deja pe ISS

Trei astronauți se vor alătura exchipajului Expediției 47, aflat deja pe ISS

Trei astronauți, americanul Jeff Williams şi colegii săi ruşi Oleg Skripochka şi Alexey Ovchinin, vor fi lansați în spațiu, sâmbătă, de la baza Baikonur (Kazahstan). Ei urmează să se alăture altor trei mebri ai Expediției 47, care se află deja pe Stația Spațială Internațională (ISS), informează Agerpres.

Cei trei vor petrece șase luni în spațiu, alături de comandantul misiunii Tim Kopra (NASA), inginerul de zbor Tim Peake (ESA) şi cosmonautul Yuri Malenchenko (Roscosmos).

Printre alte obiective ştiinţifice, în cadrul Expediţiei 47 vor fi analizate în continuare efectele microgravitaţiei asupra sistemului osos şi a celui muscular. 

Alţi trei astronauţi s-au întors din misiune la 2 martie. Scott Kelly (NASA) şi Mikhail Kornienko (Roscosmos) au revenit pe Pământ după o misiune de aproape un an pe ISS (340 de zile). Cei doi au fost însoţiţi de cosmonautul Sergey Volkov. 

Citește și: Astronautul NASA Scott Kelly este cu cinci centimetri mai înalt, la întoarcerea din spațiu

Membrii misiunii de 11 luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au fost supuşi unei serii de teste imediat după aterizare, teste menite să evalueze capacitatea fizică a oamenilor după perioade lungi petrecute în spaţiu în vederea pregătirii unei misiuni cu echipaj uman spre planeta Marte. În urma acestor teste s-a constatat că astronautul Scott Kelly, care la plecarea în misiune avea aceeaşi înălţime ca fratele său geamăn, Mark, s-a întors cu 5 centimetri mai înalt. Această schimbare este legată de impactul pe care îl are microgravitaţia asupra coloanei vertebrale şi care a devenit mai evidentă după un an de misiune în imponderabilitate în cazul lui Scott Kelly, în vârstă de 52 de ani. 

De asemenea, Agenţia spaţială rusă anunţase că Scott Kelly şi Mikhail Kornienko vor fi lăsaţi să iasă singuri din capsula spaţială, simulând astfel o asolizare pe Marte unde nimeni nu-i va aştepta pe astronauţi pentru a-i ajuta să se deplaseze după o lungă călătorie prin spaţiu. Cei doi au avut însă nevoie de ajutor pentru a ieşi din capsulă.

Citește și: FOTO, VIDEO. Cei trei cosmonauți de pe ISS au aterizat cu bine. Obama i-a felicitat. Imagini în premieră

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă