Fizicianul britanic Stephen Hawking susţine că aducerea unei mini-găuri negre pe orbita Pământului ar putea asigura necesarul de energie al întregii planete, ceea ce ar reprezenta un salt tehnologic exponenţial în viitor, informează Live Science, citat de Agerpres.
Într-o conferinţă susţinută la 2 februarie, omul de ştiinţă britanic a susţinut că micile găuri negre, a căror masă nu o depăşeşte pe cea a unui munte, ar putea asigura întregul necesar de energie al planetei, cu câteva condiţii, desigur : să demonstrăm că astfel de mini-găuri negre există, să le depistăm şi să le aducem pe orbita terestră şi nu în ultimul rând să dispunem de tehnologia necesară pentru a le exploata în siguranţă.
“Din punct de vedere tehnic această ideea nu este greşită, însă este adevărat că nu este foarte uşor de pus practică, cel puţin pentru următorii 10.000 de ani”, a comentat un fizician la Institutul Nordic pentru Fizică Teoretică, Sabine Hossenfelder, deţinătoarea blogului backreaction.blogspot.com.
Iniţial, oamenii de ştiinţă au considerat că găurile negre sunt aglomerări de materie atât de dense încât nimic, nici chiar lumina, nu poate scăpa de sub imperiul lor gravitaţional. Apoi, în 1974, Stephen Hawking a publicat teoria potrivit căreia, în timp, găurile negre emit particule cuantice, numită radiaţie Hawking.
Cele mai masive găuri negre din Univers, monştri a căror masă este de miliarde de ori mai mare decât a Soarelui, se află poziţionate în inima galaxiilor, aşa cum este cazul găurii negre Sagittarius A, din centrul Căii Lactee. Alte găuri negre mai puţin masive – de aproximativ de 10 ori mai masive decât Soarele – sunt răspândite ici-colo prin Univers, conform lui Sabine Hossenfelder. Astfel de găuri negre sunt mai reci şi emit la rândul lor radiaţia Hawking. Dacă există găuri negre supermasive şi găuri negre cu masa de aproximativ 10 ori mai mare decât a Soarelui, oamenii de ştiinţă s-au gândit că ar putea exista şi găuri negre relativ mici, care ar fi mai fierbinţi şi implicit ar emite mai multă radiaţie Hawking.
“O gaură neagră cu masa unui munte ar furniza raze-X şi radiaţie gamma de aproximativ 10 milioane de megawaţi, suficient pentru a asigura nevoia de energie electrică a întregii planete”, conform lui Hawking. “Desigur, însă, că nu ar fi uşor să exploatezi o asemenea sursă de energie. O astfel de mini-gaură neagră nu poate fi ţinută, spre exemplu, într-o centrală electrică pentru a-i valorifica potenţialul. Pur şi simplu ea ar cădea prin podea şi nu s-ar opri până nu ar ajunge în centrul Pământului”, conform celebrului astrofizician.
Există însă şi o altă problemă, semnalată de Sabine Hossenfelder: deocamdată nimeni nu a descoperit vreo astfel de gaură neagră şi există şi câteva motive întemeiate care ne fac să ne îndoim că astfel de structuri ar putea exista.
Teoretic, astfel de găuri negre s-ar fi format la începuturile Universului nostru, într-o perioadă în care materia exista sub forma unei “supe” de plasmă fierbinte. Această supă primordială de plasmă nu era însă dispersată în mod egal în spaţiu, iar în locurile în care densitatea particulelor de materie era mai mare se putea ajunge la colaps gravitaţional şi la formarea de mini-găuri negre. Însă pentru ca astfel de mini-găuri negre să poată apărea, conform modelelor computerizate, este nevoie de un nivel ridicat de fluctuaţii de densitate în această supă plasmatică primordială, condiţie care, dacă ar fi fost îndeplinită, ar fi dus la existenţa mult mai multor găuri negre în Univers decât se estimează că sunt.
“Ori nu ne dorim că totul să ajungă în găuri negre”, a comentat Sabine Hossenfelder pentru Live Science.
Apoi, chiar dacă presupunem că aceste găuri negre miniaturale chiar există şi că pot fi detectate cu instrumentele ştiinţei, trimiterea unei sonde spaţiale în apropierea unui astfel de obiect, eventualul lui transport până pe orbita terestră şi exploatarea lor energetică ar fi un coşmar, dacă nu chiar o imposibilitate logistică pentru următoarele zeci de milenii, susţine Hossenfelder.
“Nu poţi asoliza pe o gaură neagră, pentru a-i monta un motor de rachetă sau alt sistem de propulsie pentru că pur şi simplu nu are o suprafaţă”, a precizat Hossenfelder. Folosind gravitaţia unui corp mai masiv am putea, teoretic, să remorcăm o astfel de gaură neagră în miniatură până pe orbita Pământului, însă chiar dacă problema transportului ar fi rezolvată, tot ne-am confrunta cu problema exploatării energiei sale, protejând în acelaşi timp populaţia Terrei de radiaţiile pe care le produce.
Tot teoretic, ar putea exista şi alte modalităţi prin care să ne asigurăm necesarul energetic prin exploatarea găurilor negre. “Am putea încerca să formăm găuri negre în alte dimensiuni ale continuului spaţiu-timp”, conform lui Hawking. Desigur însă că aceste extra-dimensiuni ar putea să nu existe – cercetătorii care lucrează cu cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), din cadrul CERN, nu au găsit încă nicio dovadă a existenţei altor dimensiuni. Apoi, chiar dacă ar exista alte dimensiuni, nu înseamnă că energia unei găuri negre obţinute în laborator ar putea fi exploatată. Dacă acceleratorul de particule aparţinând CERN produce o micro-gaură neagră, acest obiect ar exista pentru un interval de timp infim, de ordinul 10 la puterea -23 secunde. “Aceste mici găuri negre s-ar descompune imediat şi nu am avea cum să le exploatăm energia”, a încheiat Sabine Hossenfelder.
