Universul nostru nu este unic, existând numeroase alte universuri, iar găurile negre sunt pasaje spre alte astfel de universuri, susţine celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking, informează presa occidentală citată de Agerpres.
Stephen Hawking a lansat această idee într-un articol scris alături de Andrew Strominger, de la Universitatea Harvard şi de Malcom Perry, de la Universitatea Cambridge şi publicat în ultimul număr al revistei Physical Review Letters, informează cotidianul britanic The Independent şi cel francez Direct Matin.
Astfel, dacă un astronaut ar cădea într-o gaură neagră, el nu va rămâne blocat acolo. Desigur că nu ar putea reveni în Universul din care provine, dar va putea să se îndrepte spre un nou Univers, conform fizicianului britanic care şi-a expus această teorie în cadrul unei conferinţe organizate la Universitatea din Stockholm.
„Existenţa istoriilor alternative legate de găurile negre sugerează că acest lucru ar fi posibil (…) Gaura trebuie să fie foarte masivă şi dacă se şi roteşte ar putea deschide un pasaj spre un alt Univers. Însă nu am putea să ne mai întoarcem în Universul nostru. Aşa că, oricât de mult mi-ar plăcea ideea să zbor în spaţiu, nu am de gând să încerc acest lucru”, a glumit savantul britanic.
Noua ipoteză lansată de Hawking este o încercare de a rezolva o problemă care le dă bătăi de cap fizicienilor de multă vreme: ce se întâmplă cu un obiect care trece de orizontul evenimentului unei găuri negre, locul de unde nici măcar lumina nu mai poate evada. Conform legilor fizicii, informaţia despre respectivul obiect trebuie păstrată, chiar dacă obiectul respectiv este distrus, iar acest paradox îi pune în încurcătură pe fizicieni de mai multe decenii.
Stephen Hawking este de părere că informaţia este păstrată în orizontul evenimentului, ceea ce înseamnă că nu „cade” niciodată prin gaura neagră. Astfel un astronaut care ar fi atras de o gaură neagră ar putea să nu dispară cu totul şi ar rămâne, probabil sub formă de hologramă „imprimată” pe orizontul evenimentului sau ar trece prin gaura neagră şi ar ieşi în altă parte, probabil într-un alt Univers.
‘Dacă vreodată veţi simţi că vă aflaţi într-o gaură neagră, nu vă daţi bătuţi. Probabil că există o cale de ieşire”, şi-a încheiat celebrul astrofizician discursul.