11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialREVOLUŢIONAR: cum vor putea fi prevenite atacurile biologice

REVOLUŢIONAR: cum vor putea fi prevenite atacurile biologice

O universitate din Spania a realizat un set de senzori care detectează în numai câteva minute un atac biologic, informează EFE joi, precizând că dispozitivul – testat cu succes în Franţa şi Germania – a fost dezvoltat în cadrul proiectului european Multisense Chip, la Departamentul de Inginerie Chimică al Universităţii Roviera i Virgili (URV) din Tarragona, informează Agerpres

Senzorii detectează foarte repede un mare număr de agenţi patogeni microbiologici, fără a necesita un laborator sau personal specializat. Întrucât acţionează constant şi automat, senzorii au fost definiţi drept ”un laborator într-un cip”. Dispozitivul se concentrează pe depistarea a opt bacterii care transmit boli foarte grave cum ar fi ciuma bubonică, antraxul, febra Q, bruceloza, melioidoza şi tularemia. 

Un mare avantaj constă în aceea că, fiind foarte sensibili, aceşti senzori pot detecta bacteriile chiar şi în concentraţii foarte scăzute. Prin urmare, în cazul unor atacuri teroriste cu arme biologice, echipele de intervenţie şi autorităţile pot fi avertizate rapid şi au la dispoziţie mai mult timp pentru a lua măsurile care se impun în asemenea situaţii. 

Acest set ar putea fi instalat, pe viitor, în spaţii aglomerate, ca de exemplu gări, aeroporturi sau stadioane, au afirmat cercetătorii din Spania. ”Laboratorul într-un cip” poate, totodată, să facă o analiză de sânge prin care să se constate dacă şi în ce măsură o persoană este infectată cu agenţii patogeni amintiţi anterior. În acest fel, se poate determina imediat ce medicament trebuie administrat şi în ce doză pentru a combate contaminarea. Proiectul Multisense Chip a avut un buget de 8,7 milioane de euro şi a fost implementat prin colaborarea a opt instituţii şi companii din mai multe ţări.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă