3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialUn nou fenomen pe rețelele sociale: cel mai mare instameet organizat...

Un nou fenomen pe rețelele sociale: cel mai mare instameet organizat vreodată în România

Peste 100 de instagrammeri români s-au întâlnit la București în cadrul „Creators will create”, cel mai mare Instameet organizat vreodată în România. Cei mai populari dintre ei au împărtășit idei despre cum pot ajunge să aibă zeci de mii de followeri. Concluzia surprinzătoare: fotografiile care merg cel mai bine pe Instagram nu trebuie neapărat să fie perfecte din punct de vedere tehnic, ci să transmită o poveste.

Pentru că, au căzut de acord membrii comunității Instagram România, nu există limite atunci când vine vorba de creativitate. Indiferent de meseriile pe care le practică, instagrammerii au în comun tocmai creativitatea, dorința de a comunica, de a căuta locuri deosebite, interesante, frumoase, și de a le arăta celorlalți.

La întâlnire au participat unii dintre cei mai populari utilizatori de instagram. Printre ei, Adrian Dan și Radu Niță, adică echipa @ig_românia (46.000 de urmăritori), @romaniapitorească (40.900 de urmăritori) și @discoverbucharest (25.100 de urmăritori), conturi care promovează, prin imagini care vorbesc mai mult decât o mie de cuvinte, locuri frumoase din București și din țară; Emanuel Romeda – yesmyfried (19.9K), care administrează conturi precum @igersbucharest (11.2k), @topromaniaphoto (16.7k), @topbucharestphotos (1.9k); Dan Posea, @promovezromania (30k); Vlad Eftenie (12,7k); Anda Stanciu (10k); Alex Damian (10k); Lucian Popescu (7.1K).

„Întâlnirea a pornit de la o idee simplă: să ne cunoaștem și să împărtășim ideile prin care ne exprimăm creativitatea pe Instagram. Pentru mine, această comunitate este un complex de momente și stări, de frumos și pitoresc. Nu pot să văd Instagramul nișat, doar pe urban sau doar pe fashion. În comunitate, vine fiecare cu pasiunea și poveștile lui”, a declarat Adrian Dan, instagramer.

La discuțiile tematice, în care s-au împărtășit deschis opinii și idei, au participat instagrammeri precum Vlad Eftenie, despre poetică vizuală, Alex Damian (fotografie), Anda Stanciu (travel), Mihai Lungeanu (lifestyle).

„Peste tot în lume, instameet-urile reprezintă o oportunitate de a împărtăși experiențe. Instagramerii sunt oameni creativi, pozitivi și optimiști, iar această atitudine trebuie încurajată în orice societate. Credem că acest tip de comunicare vizuală e viitorul frumos al dezvoltării noastre ca oameni”, a declarat Lucian Popescu, instagrammer.

„Instagrammerii din România, unii dintre ei având zeci de mii de followeri, sunt o forță tot mai curtată pentru campanii de promovare. Avantajul acestuit tip de promovare este acela că utilizatorii folosesc conținut vizual de calitate, cu  impact mare, pentru că sunt fotografii care activează cele mai profunde emoții”, a  spus  Oana Ivan, co-founder PiArtVision, partener al acestui eveniment.

Concluzia serii a reieșit la finalul intervenției Andei Stanciu, care a povestit o fotografie de pe contul ei, imperfectă din punct de vedere tehnic, dar încărcată de emoție.

„Cele mai bune și mai dragi fotografii ale mele nu sunt neapărat acelea care au primit cele mai multe aprecieri. Important e ca o fotografie să transmită o poveste, o emoție. Nu mă interesează câți followeri am, ci cât de mult și de frumos interacționez cu ei, ce aflăm unii de la ceilalți”, a delcarat Anda Stanciu, care a deschis apoi un album unde păstrează fotografii „pe hârtie” regăsite și în feed-ul ei de pe Instagram.

„Este un sentiment frumos și intens să răsfoiești albume foto în serile de iarnă, să atingi foile, să le simți mirosul de hârtie”, a mărturisit ea, îndemnându-i pe instagrammeri, oameni conectați permanent la tot ceea ce e nou din punct de vedere tehnologic, să rămână în contact cu lucrurile reale, palpabile, să ridice din când în când ochii din smartphone-uri. 

#romania în topul celor mai folosite hashtag-uri

Fenomenul Instagram face un serviciu uriaș promovării României în mediul virtual. De la începutul anului și până în prezent, cei peste 572 de mii de români au un cont de Instagram au folosit în postările lor hastagul #România de peste 320.000 de ori, se arată într-un studiu Instagramology care ia în calcul situația din primele 9 luni ale acestui an. 

Instagrammerii români au postat, doar în luna septembrie, peste 1.278.000 de fotografii, peste 74.000 de video-uri și au apreciat aproape 165 de milioane de fotografii și peste 6.800.000 de videoclipuri.

Cel mai frecvent, utilizatorii au folosit în luna septembrie hashtag-urile: #love (41.594), #travel (38.710), #instagood (38.544), #românia (36.713), #nature (25.379).

Cele mai citite

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă