9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRenault democratizează Lada bolșevică. Lada XCode Concept, înlocuitorul cu aer de SUV...

Renault democratizează Lada bolșevică. Lada XCode Concept, înlocuitorul cu aer de SUV și platformă de Dacia al eternei Niva?

Dacă înainte de Revoluție, Lada 1200 sau mai rafinata și mai puternica Lada 1500 întorceau capete pe străzile din România, iar off-roader-ul Lada Niva era o apariție ”exotică”, la 50 de ani de la crearea AvtoVaz, Renault încearcă să aplice rețeta de succes Dacia în Rusia și să democratizeze definitiv Lada, prin înlocuirea eternei Niva cu un SUV dezvoltat pe platforma MO de la Dacia, ce poartă numele de cod XCode Concept.

Cel mai important constructor de automobile din Rusia, AvtoVaz a luat naștere în 1966. Debutul său a fost marcat de colaborarea cu Fiat pentru producerea modelului Jiguli, după premiatul Fiat 124 (”Car of the Year 1967”). Numele Lada a apărut ceva mai târziu, pentru a facilita vânzările în Europa de Est. Dar, cel mai emblematic model este, probabil, Niva, off-roader compact ce se fabrică, cu mici modificări, și în ziua de astăzi.

După destrămarea URSS și deschiderea granițelor pentru mașinile capitaliste, Lada a intrat într-un con de umbră. Încercând să țină pasul cu tehnologia, s-a apropiat întâi de General Motors, alături de care a dezvoltat și Niva 2, model care s-a vândut sub emblemă Chevrolet.  Apoi, în 2008, Renault-Nissan a preluat 25% din AvtoVaz și a început asamblarea Logan-ului în fabrica de la Togliatti. Iar acum, chiar dacă piața auto din Rusia nu a ieșit încă din criză (-17%, în iulie 2016), cu ajutorul noilor modele Vesta și XRay (Logan și Sandero, cu design schimbat de Steve Mattin, un fost ”artist” Volvo),  lansate în primul semestru al lui 2016, vânzările Lada au avansat cu 4% în iulie 2016. De asemenea, în portofoliul Lada se află Largus, o clonă a Logan-ului MCV, Kalina sau Priora și ”4×4”, adică Niva.

Cu o cazia Salonului Auto de la Moscova, care s-a desfășurat în perioada 24 august – 4 septembrie, Lada a prezentat XCode Concept, un prototip de SUV compact cu un design puternic și captivant, chiar dacă anumite linii, precum cele ale blocurilor optice față și spate sunt inspirate din grup (Dacia Sandero și Nissan Juke), care anunță iminenta lărgire a gamei cu un off-roader cosmopolit. Sau, poate, chiar înlocuirea eternei Niva, care se produce din 1976.

 

Lada XCode se laudă cu tracțiune integrală, o gardă la sol generoasă, motoare turbo și conectivitate în pas cu vremurile. Sistemul Lada Connect promite controlarea anumitor funcții ale mașinii, precum deschiderea/închiderea ușilor, pornirea/oprirea motorului, pornirea climatizării sau identificarea mașinii pe o hartă, de la distanță, prin intermediul unui smarphone. Prea multe detalii tehnice nu se cunosc încă, dar rețeta pare apropiată de cea experimentată cu succes de Renault la Dacia, iar posibilitatea exportării facile a modelului în Africa și Orientul Mijlociu dau șanse reale SUV-ului cu platformă de Logan/Duster, mai ales că la butoanele AvtoVaz se află Nicolas Maure, nimeni altul decât fostul director general al Dacia Renault România.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă