20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRegistrul Auto Român, blocat de invazia rablelor. Eliminarea timbrului de mediu a...

Registrul Auto Român, blocat de invazia rablelor. Eliminarea timbrului de mediu a dublat numărul înmatriculărilor de mașini vechi

Cea mai mare problemă este verificarea pentru eliberarea cărților de identitate ale vehiculelor (CIV). Fiind vorba despre o procedură amănunțită, reprezentanțele RAR sunt în acest moment sufocate de solicitări.

În primele două luni ale anului, în România au fost înmatriculate 76.439 de autoturisme second-hand, în creștere cu 95% față de aceeași perioadă din 2016, arată Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În condițiile în care numărul înmatriculărilor aproape că s-a dublat, Registrul Auto Român (RAR), autoritatea care eliberează CIV-urile necesare înmatriculării în România a mașinilor rulate aduse din UE, este suprasolicitat. Cererile de programare pentru reprezentanțele RAR sunt atât de multe în unele județe, încât proprietarii trebuie să aștepte și până la 30 de zile până să ajungă în fața unui angajat al Registrului.

Puși în fața acestei situații, șefii RAR au fost nevoiți să extindă programul de lucru și să amâne concediile de odihnă. “Au fost dispuse, din timp, anumite măsuri, astfel încât să se evite creșterea exagerată a intervalului de așteptare la programare, printre care: extinderea programului de lucru, refuzul acordării concediilor de odihnă pentru personal și limitarea concediilor aflate în derulare (rechemare), precum și delegarea personalului din cadrul anumitor reprezentanțe către altele mai solicitate”, a precizat, pentru RL, George Dincă, directorul general RAR.  

Favorizarea anumitor clienți, imposibilă

“În momentul de față ne confruntăm cu un flux de solicitări care depășește cu mult capacitatea medie de lucru a reprezentanțelor teritoriale”, susține șeful RAR, care a mai venit cu o soluție, anume “suplimentarea temporară a programului săptămânal de lucru cu publicul al reprezentanțelor județene RAR cu un număr de șase ore în zilele de sâmbătă”. 

În luna martie a acestui an, cele mai multe solicitări pentru eliberarea de CIV-uri au venit din București (3.902), Timiș (2.635), Cluj (2.016), Arad (1.990) și Prahova (1.782), iar cele mai puține din Teleorman (462), Giurgiu (498), Buzău (608), Tulcea (610) și Vrancea (640). 

Totuși, chiar și în județele în care numărul solici-tărilor este mai mic, reprezentanțele RAR sunt, în prezent, copleșite. “Acum, volumul de activitate față de aceeași perioadă a anului trecut este cel puțin dublu, chiar și în cazul reprezentanțelor cu prestații mai puține comparativ cu -celelalte”, a mai spus directorul general RAR, George Dincă. 

De asemenea, șeful RAR a ținut să precizeze că programările se fac numai telefonic, prin Call Center sau internet, “sisteme securizate și monitorizate permanent, care nu permit sub nicio formă favorizarea anumitor clienți în detrimentul altora”.

Taxă parțial ilegală

Timbrul de mediu – taxa care, prin valoare ei ridicată, descuraja înmatricularea mașinilor second-hand – a fost eliminat de la 1 februarie 2017.  Din acel moment, înmatriculările automobilelor rulate au explodat. Doar în luna februarie au fost 68.731, mai mult cu 200% față de perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 22.857 de unități. 

Timbrul de mediu reprezenta, conform OUG nr.9/2013, o sumă datorată de proprietarii de autoturisme pentru emisiile provenite de la acestea, arată site-ul avocat.net. Această taxă trebuia plătită la prima înmatriculare a unui vehicul în România sau la prima vânzare în țară către altă persoană. În 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat taxa de mediu parțial ilegală.    

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă