15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialGM recheamă în service alte două milioane și jumătate de mașini

GM recheamă în service alte două milioane și jumătate de mașini

Grupul auto american General Motors (GM) a anunţat rechemarea în service a încă 2,6 milioane de maşini la nivel global, iar totalul maşinilor la care trebuie remediate defecţiuni a urcat astfel la 15,4 milioane de la începutul anului, potrivit Reuters, preluat de Mediafax.

Defecţiunile care trebuie remediate includ probleme la centurile de siguranţă, transmisie şi airbaguri, cele mai multe maşini afectate de program fiind în Statele Unite. Rechemarea celor 2,6 milioane de maşini este ultima dintr-o serie de astfel de decizii ale celui mai mare producător auto din SUA, dintre care cea mai controversată a vizat maşini cu defecţiuni la un senzor de la cheia de contact. Grupul a fost criticat de organizaţii pentru siguranţa traficului şi autorităţile de reglementare din SUA pentru că nu a descoperit defectul mai devreme.

GM a anunţat, de asemenea, că se aşteaptă la costuri de circa 400 de milioane de dolari, dublu faţă de estimarea iniţială, pentru campania de reparaţii. În primul trimestru, producătorul auto a contabilizat un cost de 1,3 miliarde de dolari, în mare parte din cauza rechemărilor legate de dfecţiunile la senzorul de la cheia de contact.

Anunţul GM a urcat numărul de rechemări derulate de GM în SUA în acest an la 29, în timp ce numărul total de autoturisme care trebuie să revină în service este mai mare decât în precedenţii cinci ani la un loc.

Grupul auto este investigat de Departamentul Justiţiei, Congres, Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare şi de mai multe state pentru modul în care a procedat în cazul maşinilor cu defecţiuni la senzorul de la cheia de contact. GM a primit deja o amendă de 35 de milioane de dolari pentru răspunsul întârziat în această privinţă.

Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă