25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialDacia recheamă mașinile în service

Dacia recheamă mașinile în service

2.442 de maşini marca Dacia, din România, vor fi rechemate în service-uri, după ce s-a constatat existenţa unei posibile „neconformităţi“ a bieletelor axiale de direcție. Modelele vizate sunt Logan II, Sandero II, Dokker şi Lodgy, iar referitor la perioada în care au fost fabricate maşinile afectate, acestea se încadrează în loturile produse între jumătatea lunii septembrie şi începutul lui decembrie 2015, potrivit Promotor. 

Dacia  a declarat că neconformitatea descoperită a pornit de la furnizorul care a livrat piesele respective, problema nefiind identificată în urma unei sesizări venite din partea unui client. Inspecţia pentru fiecare maşină în parte va dura circa 20 de minute, iar dacă se impune înlocuirea pieselor afectate operaţiunea poate dura peste două ore. Important de menţionat este că remedierea problemelor se va face pe cheltuiala producătorului. 

Purtătorul de cuvânt al Dacia a declarat pentru  ProMotor.ro că aceste rechemări au început deja, iar clienţii ale căror maşini sunt vizate urmează să primească o scrisoare la domiciliu, prin care sunt înştiinţaţi că trebuie să vină pentru un control la cea mai apropiată unitate service.  Dacă între timp şi-au înstrăinat maşina, aceştia sunt rugaţi să dea datele noului proprietar pentru a fi înştiinţat de către producător. Vizita la service se va face după ce, în prealabil, clientul va face o programare telefonică la service-ul la care urmează să meargă. Piesa de la care s-ar trage problemele costă între 40 şi 100 de lei, în funcţie de producător.   

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

Peste 1.000 de alerte privind riscurile produselor cosmetice mari, emise de Comisia Europeană în 2024

În 2024, Comisia Europeană a emis peste 1.000 de alerte legate de riscurile asociate produselor cosmetice de la branduri internaționale renumite, precum Dove, Nivea,...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă