14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDacia a încheiat negocierile cu angajaţii: MAJORARE de 6%. Vezi evoluţia salariului...

Dacia a încheiat negocierile cu angajaţii: MAJORARE de 6%. Vezi evoluţia salariului la Dacia în ultimii ani!

Negocierile dintre angajaţi şi conducerea Dacia s-au încheiat azi, sindicatul reuşind să obţină o majorare salarială de 6%, cu mult mai puţin faţă de cei 9% vehiculaţi în presă după primele negocieri, respectiv 7%, cât declara Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia. Vezi în imaginile de mai sus evoluţia salariului mediu brut la Dacia între 2008-2013.

Fiecare angajat al Dacia va avea în plus la salariul din luna mai o primă de rezultat pentru anul 2012 în valoare de 1.680 de lei brut. Salariile au crescut cu 220 lei pentru fiecare angajat care ocupă postul de operator, conform Direcţiei Comunicare Dacia Renault România.

Personalul TESA, cu şi fără responsabilitate de management, a primit o creştere generală de 110 lei plus un avans individual de 5%. În cazul managerilor TESA majorarea individuală este de 6%.

Anul 2012 a adus o creştere a vânzărilor pentru Dacia la nivel mondial de 4,8% faţă de anul precedent, până la 360.000 autoturisme. Cu toate acestea la Mioveni producţia a scăzut de la 327.000 la 307.000, pe fondul începerii activităţii la uzinele din Maroc. 

Oficialii Dacia declară că în cazul în care producţia va scădea sub 300.000 unităţi vor fi disponibilizaţi circa 2000 de angajaţi, ceea ce înseamnă reducerea unui schimb. În prezent la Dacia se lucrează în trei schimburi.

Negocierile au început pe data de 20 februarie, însă între 20-21 martie a avut loc un protest spontan care a costat compania 20 milioane euro, conform declaraţiilor oficiale. 

Vezi şi Mercedes-Benz va folosi motoare produse în România. Vezi ce model va avea motor de Sandero!

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă