10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialVictor Hănescu, dezvăluiri despre mafia pariurilor

Victor Hănescu, dezvăluiri despre mafia pariurilor

Jucătorul român de tenis Victor Hănescu a dezvăluit că, la începutul carierei, i s-a oferit o sumă de bani pentru a trânti o partidă din circuitul mondial. Potrivitlui Hănescu, citat de ziare.com, mafia pariurilor i-a oferit o sumă între 10 și 20 de mii de dolari pentru a truca o partidă. 
  
 “La vremea aceea mi s-au oferit 10.000-20.000 de dolari că să renunț la un meci. Au mai fost evenimente mai demult, la începutul carierei. De atunci nu am mai fost contactat”, a dezvăluit Hănescu pentru Dolce Sport. 
  
 “Am mai auzit că se întâmplă destul de des uneori pe circuit să apară astfel de personaje care propun diferite sume. Și chiar am văzut un interviu recent. Cei de la BBC au anunțat că mulți jucători din top 50 ar fi suspecți de astfel de blaturi”, a mai spus Hănescu. 
  
Subiectul blaturilor din tenis a fost reluat în luna ianuarie a acestui an, după ce o anchetă jurnalistică a postului de televiziune britanic BBC în colaborare cu BuzzFeed a relevat faptul că mai mulți jucători de top sunt suspectați că au trucat partide în ultimul deceniu. 
  
Conform sursei citate, Uniunea de Integritate din Tenis (UIT), forul care trebuie să asigure integritgatea tenisului, a primit informații că 16 jucători din top 50 ar fi trucat partide, însă a ales să mușamalizeze totul. Printre aceștia se află și câștigători de Grand Șlam, cărora li s-a permis să joace în continuare, în pofida suspiciunilor. 
  
 Investigația a început în 2007, după un meci dintre Nikolay Davydenko și Mratin Vassallo Arguello. Cei doi jucători au fost găsiți nevinovați, însă anchetă a continuat, iar o echipă a UIT a descoperit o întreagă rețea, de pe urmă cărora avea de câștigat mafia pariurilor din Rusia, nordul Italiei și Sicilia. 
  
Echipă de anchetatori a recomandat, în 2008, investigarea a 28 de jucători de tenis, însă UIT nu a făcut nimic. Pe parcursul anilor următori au existat numeroase sesizări către acest for, dar din nou, nu s-a luat nicio măsură. 

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

Novak Djokovic a câștigat Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei

Liderul clasamentului ATP Novak Djokovic a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă