9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialTenisul-spectacol se mută la Wimbledon. Simona Halep speră la primul Grand Slam...

Tenisul-spectacol se mută la Wimbledon. Simona Halep speră la primul Grand Slam al carierei

500.000 de oameni sunt așteptați să-i urmă­rească la lucru pe Roger Federer, Rafael Nadal, Karolina Pliskova, Angelique Kerber sau pe Simona Halep la cel de-al treilea turneu Grand Slam al anului. 

Simona Halep are parte acum de o nouă provocare, de această dată pe iarbă, după finala de la Roland Garros, pierdută în fața letonei Ostapenko. Nu este suprafața favorită a Simonei, care speră însă să „spargă gheața” la Londra, acolo unde a ajuns până în semifinale în 2014, când a fost învinsă de Eugenie Bouchard, scor 6-7, 2-6. 

În primul tur, Simona Halep nu are o misiune tocmai ușoară. Jucătoarea noastră va da peste Marina Erakovic, numărul 129 în clasamentul WTA. Favorită certă la prima vedere, Halep întâlnește o sportivă cu zece victorii pe iarbă în acest sezon. În plus, Erakovic a ajuns recent până în semifinalele turneului ITF de la Ilkley, unde a pierdut duelul cu Alison van Uytvanck.

Halep și Erakovic s-au mai întâlnit o singură dată, tot la un Grand Slam. În 2015, în primul tur de la US Open, Simona a trecut mai departe, după ce adversara ei s-a retras la scorul de 6-2, 3-0 pentru jucătoarea noastră.

Dacă trece de Erakovic, așa cum ar fi normal, Halep trebuie să tragă tare în tentativa de a se lupta pentru trofeul de la Wimbledon: pe jumătatea de tablou a Simonei sunt nume grele ale tenisului feminin, precum Victoria Azarenka, Petra Kvitova, Venus Williams sau chiar „coșmarul” de la Roland Garros, Jelena Ostapenko.

Cinci sportivi români la Wimbledon 

Simona Halep nu este singura româncă prezentă la Grand Slam-ul de la Wimbledon. Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan promit și ele un parcurs cât mai lung pe iarba londoneză.

Begu o va întâlni pe britanica Naomy Broady, Cîrstea are o misiune complicată cu olandeza Kiki Bertens (numărul 24 mondial), Monica Niculescu va juca în primul tur cu Magdalena Rybarikova, în timp ce Ana Bogdan, aflată pe locul 115 în clasamentul WTA, va lupta cu Ying-Ying Duan pentru calificarea în turul al doilea.

În turneul masculin, singurul reprezentant al României este Marius Copil. La primul Grand Slam al carierei în care ajunge direct pe tabloul principal, Copil îl va întâlni în primul tur pe germanul Peter Gojowczyk. 

Scorul meciurilor directe este 1-1, Marius reușind să-l învingă pe Gojowczyk chiar în acest an, la Roland Garros, în ultimul tur al calificărilor. Dacă trece de jucătorul german, Copil va da peste câștigătorul meciului Andreas Haider-Maurer (Austria) – Roberto Bautista Agut (Spania).

Toate vedetele din turneul masculin

Din turneul masculin nu lipsesc vedetele Federer, Nadal, Murray sau Djokovic. Elvețianul promite să ridice tribunele în picioare și la Wimbledon, ibericul vine la Londra după ce a cucerit Grand Slam-ul de la Roland Garros, în timp ce sârbul Djokovic pare în revenire de formă, după ce a câștigat turneul de la Eastbourne. A fost primul titlu după aproape șase luni pentru Novak, care l-a învins în finală pe Gael Monfils, scor 6-3, 6-4. Francezul nu a reușit încă vreun succes în fața lui Djokovic, care l-a bătut pe Monfils în toate cele 14 întâlniri directe.

La Wimbledon am putea avea o finală mult așteptată între Federer și Nadal, cei doi rivali fiind pe părți diferite ale tabloului. Elvețianul are parte de un duel complicat în primul tur, cu Alexandr Dolgopolov, în timp ce Nadal îl întâlnește pe australianul John Millman.

Dacă Federer s-a impus de șapte ori la Wimbledon, ultima oară în 2012, după o victorie cu Andy Murray, Rafael Nadal, un jucător care se simte mult mai bine pe zgură, are doar două succese pe iarba londoneză, în 2008 și 2010. 

Momente memorabile ale turneului

Acum nouă ani, Nadal l-a învins chiar pe Federer în finală, după un meci memorabil, de cinci seturi, care a durat aproape cinci ore. A fost cea mai lungă finală de la Wimbledon (4 ore și 48 de minute), una întreruptă de ploaie. Meciul a fost extrem de echilibrat, Nadal reușind să câștige cu 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 6-7, 9-7.

Dacă Nadal și Federer s-au întâlnit în cea mai lungă finală din istorie, partida dintre John Isner și Nicolas Mahut, din 2010 (primul tur), nu poate fi uitată de iubitorii tenisului. A fost cel mai lung meci din istorie: cei doi au stat pe teren 11 ore și 5 minute, Isner câștigând în decisiv cu 70-68. Meciul a început marți, 22 iunie, terminându-se trei zile mai târziu. În total, Isner și Mahut au servit 215 ași și au jucat 183 de game-uri.

Boris Becker a intrat și el în istorie la Wimbledon. La doar 17 ani, în 1985, germanul, fost număr 1 mondial, a devenit cel mai tânăr jucător care se impunea la Londra: în finală, Becker l-a învins pe Kevin Curren, în patru seturi.

De menționat și că, în urmă cu patru ani, Andy Murray a devenit primul britanic care câștiga turneul de la Wimbledon, după 77 de ani. Atunci, jucătorul scoțian l-a învins pe sârbul Djokovic, în trei seturi. Nu a fost singurul titlu al lui Murray la Wimbledon. În 2016, Andy a mai cucerit o dată trofeul, după succesul obținut în fața canadianului Milos Raonic.   

PROGRAM. Turneul, pe Eurosport

Peste 600 de televiziuni vor transmite în întreaga lume al treilea Grand Slam al anului, care va fi urmărit de mai mult de un miliard de oameni din 200 de țări. În România, turneul de la Wimbledon poate fi urmărit pe Eurosport, după ce în ultimii ani Grand Slam-ul a fost difuzat pe canalele Digi Sport.
Eurosport transmite și celelalte trei Grand Slam-uri ale anului: Australian Open, Roland Garros și US Open.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă