7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialTecău și Roger au fost eliminaţi în semifinalele turneului de la Rotterdam....

Tecău și Roger au fost eliminaţi în semifinalele turneului de la Rotterdam. Ei vor încasa, totuși, 27.000 de euro

Perechea formată din olandezul Jean-Julien Rojer şi românul Horia Tecău a pierdut, sâmbătă, meciul cu perechea olandeză Wesley Koolhof / Matwe Middelkoop, cu scorul 4-6, 3-6, informează Mediafax.

Partida, cu durata de o oră, s-a jucat în semifinalele turneului ATP 500 de la Rotterdam (Olanda), disputat pe suprafaţă rapidă în sală.

Rojer şi Tecău au reuşit doi aşi şi au comis trei duble greşeli. Olandezul şi românul au câştigat 75% dintre punctele jucate cu prima minge şi 50% cu mingea a doua, cedând serviciul câte o dată în fiecare set. În schimb, Jean-Julien şi Horia n-au reuşit niciun break.

Wesley Koolhof (27 de ani) şi Matwe Middelkoop (33 de ani) au primit o invitaţie din partea organizatorilor pentru a putea juca pe tabloul principal şi vor disputa cea de-a patra finală ATP din carieră. Până acum, cei doi olandezi au câştigat de fiecare dată când au ajuns în ultimul act, la Sofia (2016), Kitzbuhel (2016) şi Sydney (2017).

De cealaltă parte, Horia Tecău (32 de ani) şi Jean-Julien Rojer (35 de ani) au un început slab de an, cu cinci victorii şi cinci înfrângeri. Pentru parcursul de la Rotterdam, românul şi olandezul vor primi 180 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 27.480 de euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă