Simona Halep a fost eliminată în turul 3 al turneului Indian Wells. Halep: După primul set, n-am mai avut forţă în picioare

de Iulia Iancu , 14 martie 2017 - stire actualizata la ora 12:32, 14 martie 2017
Simona Halep a fost eliminată în turul 3 al turneului Indian Wells. Halep: După primul set, n-am mai avut forţă în picioare

Tenismena Simona Halep, locul patru în clasamentul mondial, a fost înfrântă de franţuzoaica Kristina Mladenovic (locul 26 WTA), scor 3-6, 3-6, în turul trei al turneului de la Indian Wells. Sportiva a declarat că a cedat din punct de vedere fizic după disputarea primului set, citează Mediafax.

"Ţinând cont de timpul de pregătire pe care l-am avut înainte de acest turneu, sunt fericită că am ajuns în turul trei. Adversara a jucat foarte bine, cu încredere, iar eu am ratat foarte mult. După primul set, n-am mai avut forţă în picioare. Nu sunt refăcută complet, mai am de muncă. Dar e în regulă, nu vreau să creez o dramă din asta.

După primul meci, am simţit dureri şi nu prea puteam să mă mişc. Ieri a fost bine, m-am antrenat timp de o oră. Dar azi căldura m-a afectat foarte mult, încă nu m-am obişnuit cu aceste condiţii. Mă durea capul, simţeam că picioarele îmi iau foc şi aveam probleme musculare", a spus Halep după meci.

Antrenorul Simonei, australianul Darren Cahill, i-a recomandat sportivei să nu forţeze din punct de vedere fizic, întrucât nu se află la potenţialul maxim, acolo unde va ajunge în 2-3 săptămâni. În acest an, Halep s-a confruntat cu probleme la genunchiul stâng.

”Te chinui? Sper că te simţi bine cu genunchiul. Nu risca mult cu genunchiul. Jocul la retur e bun, chiar dacă nu ai fructificat mingile de break. Rămâi puternică pe backhand. Suntem la 2-3 săptămâni distanţă de a fi la 100% din punct de vedere fizic.

Nu contează ce se întâmplă aici. Încearcă să joci de pe mijlocul terenului, nu din colţurile lui. Principala ta grijă e să ieşi de pe teren cu genunchiul ok. Trebuie să fii mai agresivă în game-urile pe serviciu. Fii mai agresivă când ataci pe backhand”, a spus Cahill pe timpul time-out-ului din setul secund, atunci când Kristina Mladenovic conducea cu 6-3, 3-2.

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, are un încep de an foarte slab, cu trei victorii şi trei înfrângeri, printre care eliminarea din primul tur al Openului Australiei. De săptămâna viitoare, românca va coborî pe locul 5 în clasamentul WTA, fiind depăşită de slovaca Dominika Cibulkova. Halep poate fi întrecută şi de Garbine Muguruza, dacă iberica va ajunge în finală la Indian Wells, notează sursa citată.

Comentarii

  • SPARTACUS

    15 martie 2017 11:38

    MAI LASATI-MA CU MACHIDOANCA ASTA ! SI-A FACUT BANII SI NU MAI ARE CHEF. SA TREACA LA FACUT COPII.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.