Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a retras de la Turneul Campionilor

de Mihai Diac , 14 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 09:03, 14 noiembrie 2017
Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a retras de la Turneul Campionilor, din cauza unei accidentări, după ce a fost învins în meciul de debut, cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/4), 4-6, de belgianul David Goffin, luni seara la Londra, în cadrul Grupei "Pete Sampras" a acestei competiții, informează Agerpres.

Turneul este dotat cu premii totale de opt milioane de dolari.

"Am încercat să fac tot ceea ce am putut, aveam un angajament față de acest turneu, față de mine însumi, însă nu ar fi avut niciun sens să continui", a declarat Nadal, confruntat cu o leziune la genunchi. El a precizat că "a fost deja un miracol" că a putut disputa partida cu Goffin.

În urma acestui forfait, Rafael Nadal va fi înlocuit cu spaniolul Pablo Carreno Busta în Grupa "Pete Sampras, pentru următoarele meciuri.

După abandonul de la Paris-Bercy, spaniolul a afirmat că "speră" să se refacă la timp pentru a-și apăra șansele la Turneul Campionilor, însă problemele fizice i-au afectat prestația în jocul cu Goffin, înclinându-se în patru seturi în fața belgianului, ocupantul locului 8 în clasamentul ATP, care a înregistrat cu această ocazie prima sa victorie la competiția de final de sezon a circuitului profesionist masculin.

Tot luni, în primul meci din această grupă, bulgarul Grigor Dimitrov, numărul 6 mondial, care participă în premieră la Turneul Campionilor, s-a impus cu 6-3, 5-7, 7-5 în fața austriacului Dominic Thiem (nr.4), după 2 ore și 19 minute de joc.

Marți sunt programate partidele Marin Cilic (Croația/N.5) — Jack Sock (SUA/N.9) și Roger Federer (Elveția/N.2) — Alexander Zverev (Germania/N.3), în cadrul Grupei "Boris Becker".

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design