16.3 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăSpecialPrimarul Sectorului 1 anunță că vrea să preia întreg clubul Rapid, nu...

Primarul Sectorului 1 anunță că vrea să preia întreg clubul Rapid, nu doar echipa de fotbal

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat că dorește să „bage bani în sport, nu doar în fotbal”, precizând că, după ce va prelua echipa de fotbal Rapid, intenţioneză să aloce fonduri de la bugetul local pentru finanţarea secțiilor de polo şi handbal ale Clubului Rapid, informează Mediafax.

„Fiind bani publici, am avut o sincopă cu consilierii acum o lună de zile. Eu zic că toţi bărbaţii se pricep la fotbal. Eu aş vrea exact aşa cum este CSM la Bucureşti să fie şi Rapidul cu toate sporturile aferente la Sectorul 1, mai ales că Rapidul are o echipă performantă la handbal. Eu aş vrea întregul Rapid, dar în prima faza vreau echipa de fotbal, pentru că este mai simplu. Eu am făcut o solicitare pentru tot clubul Rapid. Am avut discuţii. Să vedem şi dacă doamna Firea este de acord. Orice alianţă pe care trebuie să o fac trebuie să fie de acord şi Consiliul General”, a spus Tudorache, la Realitatea TV.

Edilul Sectorului 1 a adăugat că a purtat discuţii cu ministrul Transporturilor, pentru a prelua în administrare echipa de polo a Clubului Rapid.

„Eu vreau să bag bani în sport, nu doar în fotbal. Vreau să bag şi în echipa de handabal şi în echipa de polo a Rapidului, dar să-mi permită legea. În momentul de faţă, fiind la Ministerul Transporturilor, tot Clubul Rapid, în afară de fotbal, am avut discuţii cu ministrul Cuc. Domnul ministru a zis că va găsi forma legală. Doar prin horărâre de guvern poate să îmi dea clubul”, a adăugat primarul Sectorului 1.

Mai mult, edilul şi-a exprimat speranţa că va putea împrumuta numele echipei, până la momentul în care va putea licita pentru obţinerea palameresului acesteia.

„Am vorbit cu lichidatorul, am făcut o ofertă scrisă. Va avea loc o licitaţie la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie. Am vorbit şi cu lichidatorul şi cu ultimul patron al Rapidului şi am cerut ca până reuşesc să câştig palmaresul la licitaţie să mă lase să împrumut numele de FC Rapid, să pot intra acum, în 15 august, în Liga a IV-a”, a mai spus edilul Sectorului 1.

Daniel Tudorache a explicat faptul că poartă discuţii şi pentru preluarea bazei Pro-Rapid, care, în prezent, se află în subordinea Ministerului Finanţelor.

„Pe lângă echipă, vreau să am şi echipă de copii, de juniori, să am baza Pro-Rapid, care e a Ministerului Finanţelor şi se află în Sectorul 1. Am făcut solicitare şi în acest sens”, a conchis primarul.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că îl susţine pe Dan Tudorache în proiectul acestuia pentru relansarea clubului Rapid, afirmând că şi Primăria Generală a Capitalei, condusă de Gabriela Firea, ar urma să se alăture acestui proiect.

„Mi-a zis (primarul sectorului 1, Daniel Tudorache – n.r.) că vrea să se implice, ca autoritate, în Clubul Rapid şi eu am spus că îl susţin. Moral. Sunt rapidist de la trei ani şi orice pot să fac moral, să-l susţin, să-l încurajez – sper să nu mai fie şi asta vreun trafic de influenţă. Aş vrea să salvăm acel club, care este un club simbol, este o legendă a sportului românesc, nu numai a fotbalului”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Importurile de gaze au crescut cu peste 143%, în ianuarie 2024

România a importat, în ianuarie 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 107.800 tone echivalent petrol (tep), cu 143,3% mai mare (+63.500) faţă...

BEC a respins protocolul Alianței Dreapta Unită. Alianța era necesară pentru ca USR, PMP și Forța Dreptei să candideze împreună

Biroul Electoral Central (BEC) a respins protocolul de constituire a Alianței Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP), în urma unei reclamații pe care...

Universitatea Craiova, victorie cu CFR-ul lui Mutu! Oltenii au urcat pe locul doi. Cum arată clasamentul play-off-ului

Universitatea Craiova a învins-o în deplasare pe CFR Cluj cu scorul de 2-1, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. La fel ca și...
Ultima oră
Pe aceeași temă