10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialNaţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială

 Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins, duminică, la Aarhus (Danemarca), reprezentativa Norvegiei, scor 24-23 (12-12), anunţă Mediafax.

Nordicele au început mai bine finala, conducând cu 4-2, după 7 minute de joc. România şi-a luat revanşa rapid, marcând şapte goluri şi primind doar unul, până în minutul 20 (9-5), fără Neagu pe teren, accidentată urât la umăr, de Hammerseng, încă din minutul 1. A venit apoi rândul handbalistelor antrenate de Radu Voina să aibă o cădere în evoluţie, acestea nereuşind să marcheze în următoarele 9 minute, răstimp în care Norvegia a egalat (9-9, min. 27). La pauză, 12-12, după 30 de minute de joc oscilant al ambelor echipe.

Partea a doua a început tot sub semnul echilibrului, Norvegia reuşind totuşi să conducă o singură dată, 16-17 (min 40). Tricolorele s-au detaşat apoi pe tabelă, 22-18 (min. 49), dar finalul a fost dramatic, nordicele revenind ameninţător (23-22, min. 56), după trei goluri consecutive. Paula Ungureanu a avut trei intervenţii consecutive (21 în total), iar cu 10 secunde înaintea finalului, tensiunea era maximă. Ada Moldovan a ratat 7 metri la scorul 24-23, ultimul atac fiind al Norvegiei. Aceeaşi Ungureanu a salvat România, cu o intervenţie în faţa lui Alstad, după care a izbucnit bucuria. Scor final, 24-23, iar România a îngenuncheat Norvegia din nou în finala Cupei Mondiale.

Marcatoare:

România – Geiger 6 goluri, Moldovan 5, Manea 4, Ardean 4, Chintoan 2, Nechita 1, Tivadar 1, Brădeanu 1.

Norvegia – Loke 5, Sulland 5, Moldi 4, Johansen 3, Alstad 2, Mork 2, Solberg 1, Frafjord 1.

În faza grupelor, tricolorele au învins Norvegia, cu 21-20, după un meci dominat de campioana europeană şi olimpică en-titre, până spre final.

Finala mică a fost câştigată, tot duminică, de reprezantativa Franţei, scor 28-26 (17-15), în faţa naţiunii gazdă a competiţiei, Danemarca.

După revenirea din Danemarca, naţionala are programată o nouă reunire în 25 octombrie, pentru pregătirea şi participarea la Trofeul Carpaţi, de la Drobeta Turnu Severin (28-21 octombrie).

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...
Ultima oră
Pe aceeași temă