11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMark Webber, sancţionat de FIA pentru că a făcut autostopul la Singapore

Mark Webber, sancţionat de FIA pentru că a făcut autostopul la Singapore

Pilotul echipei Red Bull, Mark Webber, a fost avertizat şi apoi penalizat cu o retrogradare de zece locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Coreei de Sud. În cadrul cursei de la Singapore, de duminică, australianul a “călătorit” pe monopostul Ferrari al lui Fernando Alonso către standuri, ceea ce este interzis în regulamentul FIA, potrivit Mediafax.

Sportivul echipei Red Bull a avut un final de cursă de coşmar la Marele Premiu al statului Singapore. După ce recuperase mai multe poziţii şi în momentul în care se apropia ameninţător de finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault), aflat pe locul locul trei, Webber a primit un mesaj de la boxe care îl informa că are probleme la cutia de viteze şi că trebuie să nu mai forţeze ca să poată trece linia de sosire.

Vezi şi rezultatele piloţilor la Singapore şi clasamentul

Australianul a fost depăşit de Nico Rosberg, Lewis Hamilton (ambii Mercedes) şi de Felipe Massa (Ferrari), înainte ca monopostul său să ia foc din cauza unei defecţiuni la sistemul de răcire, în penultimul tur. Webber şi-a scos maşina de pe pistă şi mai târziu, văzându-l pe Alonso, care făcea turul de onoare după ce ocupase locul 2, i-a făcut cu mâna să-l ia şi pe el până la standuri. Spaniolul a oprit monopostul, Webber s-a urcat pe maşina Ferrari şi cei doi s-au îndreptat spre linia boxelor.

Comisarii FIA au considerat că Webber a încălcat articolul 30.9 din regulamentul sportiv, care interzice “intrarea pe pistă fără acordul stewarzilor, în perioada cuprinsă între turul de formare şi până când ultimul monopost ajunge în parcul închis”, şi i-au acordat un avertisment. Fiind la al treilea avertisment în acest sezon, el a primit automat o retrogradare de zece locuri pe grila de start a următoarei etape, care va avea loc peste două săptămâni, în Coreea de Sud.

Şi Alonso a fost averizat, pentru că “a condus un monopost într-o manieră potenţial periculoasă pentru alţi piloţi sau alte persoane”. În acest caz, două maşini au evitat o coliziune în ultimul moment, au explicat oficialii.

Imaginile puse la dispoziţie de FIA au arătat că Alonso a oprit în mijlocul virajului 7, după ce Webber i-a făcut semn. În timp ce australianul a sprintat să ocolească maşina lui Alonso pentru a se urca pe partea ei stângă, un monopost Mercedes era să-l lovească, în timp ce al doilea a trebuit să intre pe zona vibratoarelor din partea dreaptă pentru a evita Ferrariul.

Lewis Hamilton, pilotul ultimului dintre Mercedesuri, s-a declarat şocat de monopostul oprit pe pistă şi a precizat că Webber trebuie să fie bucuros că nu a păţit nimic. “Am fost şocat când am ajuns în viraj şi l-am văzut pe Fernando. Am luat-o prin dreapta lui şi, dacă Mark trecea pe acolo, l-aş fi lovit. Din fericire nu a fost cazul”, a spus pilotul britanic.

Christian Horner, managerul Red Bull, s-a arătat dezamăgit de sancţiunea primită de pilotul său, apreciind că Webber ar fi trebuit să încaseze cel mult o amendă. “Una dintre cele impresionante imagini pe care mi le amintesc este cea cu Nigel Mansell luându-l pe monopost pe Ayrton Senna (n.r. – la MP al Marii Britanii, în 1991). Acum imaginile similare cu Fernando şi Mark au fost bune pentru spectacol, pentru TV şi este păcat dacă piloţii nu sunt lăsaţi să-şi arate latura umană”, a precizat Horner.

Pilotul echipei Red Bull Sebastian Vettel a câştigat, duminică, Marele Premiu al statului Singapore, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, germanul fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault).

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă