3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialMaria Șarapova, despre cazul de dopaj: Mi-am ispășit pedeapsa, așa că de...

Maria Șarapova, despre cazul de dopaj: Mi-am ispășit pedeapsa, așa că de unde această înverșunare? Există vreun motiv ca să fiu pedepsită în continuare?

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova susține că nu înțelege înverșunarea cu care este tratată, ca urmare a scandalului privind dopajul cu meldonium, în contextul în care Tribunalul de Arbitraj al Sportului i-a redus suspendarea inițială de 15 luni, pe motiv că sportiva nu a avut intenția de a trișa, informează Le Parisien Magazine, citat de Agerpres.

„Mi-am ispășit pedeapsa, așa că de unde această înverșunare? Există vreun motiv ca să fiu pedepsită în continuare? Eu nu văd niciunul. Când cazul meu era neclar, când se știa prea puțin, toată lumea avea dreptul să mă judece. Dar acum, după ce am trecut pe la Tribunalul de Arbitraj al Sportului, care este neutru, eu spun stop. Dacă jucătorii vor continua să mă denigreze, în pofida acestui lucru, atunci nu este corect'', a declarat Șarapova, care se pregătește să revină în circuitul WTA cu prilejul turneului de la Stuttgart care începe în 24 aprilie.

Jucătoarea rusă, fără clasament, va juca pe bază de invitații la Stuttgart, Madrid și Roma. Subiectul invitațiilor pentru Șarapova a divizat lumea sportului, jucători precum Andy Murray și Jo-Wilffied Tsonga declarând că sunt împotrivă ca rusoaica să fie favorizată în acest fel.

Cele mai citite

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă