12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLucian Bute nu vrea să se retragă din box, deși a pierdut...

Lucian Bute nu vrea să se retragă din box, deși a pierdut din nou șansa la un titlu mondial. Boxerul își ia două luni de pauză

Boxerul român Lucian Bute, învins prin KO în reprize a cincea de columbianul Eleider Alvarez, vineri seara la Quebec (Canada), într-un meci la categoria semigrea, a precizat că are nevoie de o perioadă de reflecție înainte de a lua o decizie în privința viitorului carierei sale pugilistice.

"Nu pot spune acum dacă mă voi retrage. În acest moment aș putea afirma că nu. Însă poate că, după una sau două luni de repaus, nu voi mai avea dorința de a continua", a afirmat fostul campion mondial la finalul meciului, potrivit Agerpres.

Bute a recunoscut că a fost surprins Alvarez cu lovitura de dreapta la figură care l-a trimis la podea și nu crede că aceasta a fost cea mai grea înfrângere din cariera sa.

"Consider că am fost în meci. Mă simțeam foarte confortabil și am lăsat mâinile să plece, însă el m-a surprins cu dreapta sa. Astfel de lucruri se pot întâmpla în lumea boxului. Toate înfrângerile fac rău și nu pot spune că aceasta a fost cea mai dură pe care am suferit-o. Am acum nevoie însă de o pauză", a mai spus boxerul român, care a ținut să-l felicite, totodată, pe columbian pentru victoria sa.

Eleider Alvarez a declarat, la rândul său, că aceasta este "cea mai frumoasă victorie de la debutul carierei" sale. 

Lucian Bute, care va împlini 37 de ani pe 28 februarie, a suferit vineri a patra sa înfrângere din cariera profesionistă (2 KO), care mai cuprinde 32 de victorii (25 KO) și un meci egal. Fost campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Bute nu are nicio victorie în ultimele sale trei meciuri, pierzând două (cu James DeGale) și terminând altul al egalitate (cu Badou Jack).

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă