14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIon Ţiriac vrea să transforme turneul de la Madrid în Grand Slam

Ion Ţiriac vrea să transforme turneul de la Madrid în Grand Slam

Ion Ţiriac se află în centrul atenţiei în presa din Spania, după startul turneului de la Madrid, pe care îl patronează. Jurnaliştii spanioli susţin că fostul tenismen vrea să transforme competiţia din capitala Spaniei într-una de Grand Slam, informează Mediafax.

"Ambiţia magnatului român este să facă din turneul de la Madrid unul de Grand Slam", notează publicaţia spaniolă BolsaMania, care i-a făcut portretul omului de afaceri, sub titlul "Ion Ţiriac, regele Transilvaniei care controlează turneul de la Madrid".

"Omul cu ochelari negri şi mustaţă proeminentă s-a născut la doar 40 de kilometri distanţă de Castelul lui Dracula. A strâns o avere după ce s-a retras, ocupând locul 1.694 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 1,7 milioane de euro", mai notează sursa amintită.

Jurnaliştii spanioli menţionează că turneul de la Madrid aduce oraşului un profit de aproape 100 de milioane de euro, iar Ţiriac câştigă 20 de milioane de euro.

"În termeni de bussines, firma deţinută de Ţiriac, Madrid Trophy Promotion, câştigă 20 de milioane de euro de la sponsori. Opt milioane numai din vânzările de bilete VIP, cu un profit de peste trei milioane de euro. Pentru capitala Spaniei, turneul e de asemenea o gură de aer proaspat. În urma unui studiu s-a stabilit că turneul lasă un impact de peste 93 de milioane de euro", se mai arată în materialul respectiv.

Ion Ţiriac organizează turneul de la Madrid din 2002. În 2016, Simona Halep a cucerit titlul, după ce a învins-o, în finala competiţiei, pe Dominika Cibulkova, din Slovacia. În competiţia feminină de la Madrid, una de categorie Premier Mandatory, premiile sunt de 4.771.360 de euro, iar la cea masculină, de categorie Masters 1.000, de 5.719.660 de euro.

Cele mai citite

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă