Gimnastul Laurențiu Nistor, accidentat la spate, a fost scos pe targă din sala de concurs

de Mihai Diac , 19 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 16:46, 19 aprilie 2017
Foto: TVR

Sportivul Laurențiu Nistor, primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, a suferit, miercuri, o accidentare la spate în urma exercițiului său la bară fixă și a fost scos din sală pe targă, informează Agerpres.

La câteva secunde de la începerea exercițiului, Laurențiu Nistor a ratat prinderea barei și a căzut pe burtă la mare distanță de aparat. Rămas nemișcat, sportivul a fost imediat înconjurat reprezentanții staff-ului lotului României și de o echipă de medici. El le-a comunicat acestora că accidentarea a survenit la spate, iar medicii au decis să îi imobilezeze gâtul. Nistor a petrecut câteva minute nemișcat pe saltea, până când medicii l-au scos pe targă, în aplauzele de susținere ale spectatorilor prezenți la Sala Polivalentă. 

Accidentarea a survenit chiar în fața președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, acesta plecând din sală pentru a se interesa de situația sportivului.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.