12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSimona Halep a pierdut a doua finală la Roland Garros. Ostapenko a...

Simona Halep a pierdut a doua finală la Roland Garros. Ostapenko a câștigat primul său grand slam, la doar 20 de ani și la primul său turneu la seniori. Mesajul româncei: N-am fost pregătită să câştig

LIVE TEXT SIMONA HALEP ROLAND GARROS. Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, şi Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 16.00, în finala French Open, al doilea Grand Slam al anului.

UPDATE 19.00: "Am avut dureri de stomac din cauza emoțiilor, înaintea finalei, așa că poate n-am fost pregătită să câștig. Sper să mai joc aici o finală și să o câștig. A fost un turneu grozav, o experiență bună. Aș vrea să mulțumesc echipei mele, părinților mei. E o zi grea, fiindcă n-am reușit să câștig, dar trebuie să continuăm să muncim și să credem. Vreau s-o felicit pe Jelena. Tot creditul pentru ce a făcut în acest turneu", a afirmat Halep.

 

UPDATE 18.40: Jelena Ostapenko a declarat, sâmbătă, că visul ei de a câştiga turneul de la Roland Garros s-a îndeplinit.

"Nu pot să cred că sunt campioană, am numai 20 de ani, vă iubesc pe toţi, e uimitor aici. A fost visul meu să câştig aici, sunt foarte, foarte fericită. Ştiam că Simona este foarte bună, că joacă grozav, am încercat să fiu agresivă, totul s-a întors în favoaea mea, am luptat pentru fiecare punct. Mulţumesc echipei mele, mamei şi tatălui, sunt fericită, vă mulţumesc", a declarat Ostapenko pe teren la finalul meciului.

 

Update 18.13 Halep – Ostapenko 3-6 Jelena Ostapenko o învinge pe Simona Halep, la doar 20 de ani și la primul său turneu la seniori. Letona se anunță ca o nouă stea a tenisului mondial.

Update 18.10 Halep – Ostapenko 3-5 Letona se detașează. Simona trebuie să lupte în continuare.

Update 18.07 Halep – Ostapenko 3-4 Răstunare periculoasă de scor pentru Halep. Ostapenko câștigă cu noroc uriaș – mingea ieșea afară, dar lovindu-se de fileu a ajuns în teren.

Update 18.03 Halep – Ostapenko 3-3 Letona joacă în forță, la limita liniei de margine și la fileu și aduce meciul la egalitate.

Update 17.57 Halep – Ostapenko 3-2 Ostapenko nu se lasă și face rebreak.

50 de erori neforțate pentru letonă. Halep are doar 9

Update 17.54 Halep – Ostapenko 3-1 Simona obține un break esențial în setul decisiv. Românca pare să își fi revenit psihic.

Update 17.50 Halep – Ostapenko 2-1 Halep ridică ritmul și reușește să o întoarcă pe Ostapenko.

Update 17.46 Halep – Ostapenko 1-1. Ostapenko își câștigă primul game cu un as. Letona controlează jocul.

Update: 17.33 Halep – Ostapenko 6-4, 4-6. 1-0, în setul al treilea. Ostapenko pierde două mingi de break și Simona Halep reușește să își câștige greu primul serviciu.

Update 17.38 Halep – Ostapenko 4-6. Ostapenko revine și câștigă setul al doilea. Se intră în setul decisiv al finalei feminine de la Roland Garros.

Update 17.32 Halep – Ostapenko 4-5 Letona nu se lasă și câștigă pe serviciul lui Halep. Letona va servi pentru a câștiga al doilea set.

Update 17.31 Halep – Ostapenko 4-4 Simona face rebreak și e din nou egalitate. 

Update 17.28 Halep – Ostapenko 3-4 Ostapenko ratează două șanse de break, dar nu și pe a treia. Letona preia conducerea în setul 2

Update: 17:24 Halep – Ostapenko 3-3. Ostapenko revine spectaculos și recuperează dezavantajul. Egalitate la 3.

Update 17.13: Halep – Ostapenko 3-1. Joc lung, în care reușitele alternează. Ostapenko a făcut deja cinci duble greșeli în acest meci. Totuși, reușește să obțină primul său game din al doilea set.

Update 17:06 Halep – Ostapenko 6-4. Simona face 3-0, după un joc din ce în ce mai bun.

Update 17:01 Halep – Ostapenko 6-4 2-0. Românca reușește din nou un break, dupa un game strâns.

Update 16:58 Halep – Ostapenko 6-4 1-0. Halep începe setul al doilea cu o primă victorie, după ce reușește un break excelent.

Update 16:50 A inceput al doilea set.

Update 16:46 Halep – Ostapenko 6-4. Simona câștigă game-ul și primul set.

Update 16:44 Halep – Ostapenko 5-4. Simona și-a câștigat serviciul.

Update 16:38 Halep – Ostapenko 4-4. Simona blochează, însă Ostapenko își face serviciul până la urmă.

Update 16:35 Halep – Ostapenko 4-3. Game Halep.

Update 16:29 Halep – Ostapenko 3-3. Românca reuşeşte al doilea break, la 0, într-un meci totuşi echilibrat.

Update 16:27  -Halep – Ostapenko 2-3. Break Ostapenko.

Update 16:25 Halep – Ostapenko 2-2. Game câştigat rapid de Jelena Ostapenko.

Update 16:22 Halep şi-a câştigat serviciul şi o conduce pe Ostapenko cu 2-1 la game-uri.

 

UPDATE 16:18 Halep – Ostapenko 1-1. Meciul a debutat în forţă cu un break al jucătoarei Ostapenko. Simona şi-a luat revanşa, egalând scorul.

Pentru Simona Halep, aceasta este a 25-a finală din carieră, a doua de Grand Slam şi de la Roland Garros. Ostapenko este în premieră în finala unui Grand Slam. Ea a mai jucat de trei ori în ultimul act al unui turneu, pierzând de fiecare dată potrivit news.ro.

Urmariti meciul Simona Halep – Jelena Ostapenko in format LIVE TEXT, pe romanialibera.ro!



În cazul unui succes la French Open, Halep va deveni al treilea sportiv din România care câştigă prestigiosul turneu de Grand Slam de la Roland Garros, după Ilie Năstase, în 1973, şi Virginia Ruzici, în 1978.

Florenţa Mihai a fost prima româncă ajunsă în finala turneului de la Roland Garros. Ea a fost învinsă, în 1977, de iugoslava Mima Jausovec, cu 6-2, 6-7 (5), 6-1.

În 1978, Virginia Ruzici a întrecut-o pe Jausovec în ultima act, cu 6-2, 6-2, devenind prima jucătoare din România care obţine trofeul.

Ruzici, acum impresarul Simonei Halep, a mai disputat o finală, în 1980, pierdută, cu 0-6, 3-6, în faţa americancei Chris Evert.

Halep a ajuns şi ea, în 2014, în aceeaşi fază, fiind învinsă de Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4.

La masculin, Ilie Năstase a fost primul român în finală, în 1971, când a pierdut, cu 6-8, 2-6, 6-2, 5-7, în faţa lui Jan Kodes din Cehoslovacia.

Năstase a intrat în posesia trofeului în 1973, după 6-3, 6-3, 6-0, cu iugoslavul Nikola Pilici.

Un succes sâmbătă pentru Halep ar însemna că România va avea în premieră o jucătoare pe locul 1 WTA, în istoria de aproape 42 de ani a ierarhiei computerizate a profesionistelor, care a început în 1975.

Campioană la juniori la French Open în 2008, Halep poate deveni a cincea jucătoare din Era Open, începută în 1968, care se impune şi la seniori. Până în prezent, patru campioane la juniori au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 – 1977), Hana Mandlikova (Cehoslovacia, 1978 – 1981), Jennifer Capriati (SUA, 1989 – 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 – 2003, 2005, 2006, 2007).

Prin calificarea în finală, Halep şi-a asigurat cel mai mare premiu din carieră, de 1.060.000 de euro. Cupa Suzanne Lenglen aduce totodată un premiu dublu, de 2,1 milioane de euro.

Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, adversara Simonei Halep în finala French Open, este, la cei 20 de ani împliniţi joi, cea mai tânără sportivă care ajunge în ultimul act la Roland Garros din 2007, după Ana Ivanovici şi prima jucătoare care nu este cap de serie, din 1983, când Mima Jausovec din Iugoslavia pierdea în faţa americancei Chris Evert. Letona este totodată jucătoarea cel mai slab clasată care va disputa finala RG, de la introducerea ierarhiei WTA computerizate, în 1975.

Ostapenko s-a născut la 8 iunie 1997, la Riga. Tatăl ei a fost fotbalist, iar mama ei a îndrumat-o către tenis, când Jelena avea 5 ani. Câştigătoare la Wimbledon, la juniori, în 2014, Ostapenko este profesionistă din 2012, intrând în Top 100 WTA în 2015. Ea nu are niciun trofeu la simplu în circuitul WTA, dar se află deja la a patra finală. Ea a mai jucat în ultimul act în 2015 la Quebec, în 2016 la Doha şi în acest an la Charleston. Înainte de a ajunge în finală la Roland Garros, Ostapenko a atins cea mai înaltă fază la un Grand Slam, turul al treilea, la Australian Open, în acest an, performanţă care i-a adus şi cel mai bun loc WTA din carieră, 33. 

Jelena Ostapenko are două victorii obţinute în faţa unor jucătoare din Top 10 WTA. În 2015, în turul I la Wimbledon, letona, locul 147 atunci, a învins-o, cu 6-2, 6-0, pe spaniola Carla Suarez Navarro, care ocupa locul 9 WTA. Anul trecut, în optimile turneului de la Doha, Ostapenko, locul 88 WTA, a învins-o pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA în acel moment, cu 5-7, 6-2, 6-1.

Cartea de vizită a Jelenei Ostapenko:

Născută la Riga, la 8 iunie 1997. Locuieşte la Riga;

Înălţime: 1,77 metri;

Clasare WTA la simplu: 47;

Cea mai bună clasare WTA la simplu: 33, la 30 ianuarie 2017;

Clasare WTA la dublu: 34;

Cea mai bună clasare WTA la dublu: 33, la 1 mai 2017;

Titluri WTA de simplu: 0;

Finale WTA de simplu: Quebec (2015), Doha (2016), Charleston (2017);

Titluri WTA de dublu: Sankt Petersburg (2017), cu Alicja Rosolska; Stuttgart (2017), cu Raquel Atawo (SUA);

Premii în 2017 (fără Roland Garros): 354.000 de dolari;

Premii în carieră (fără Roland Garros): 1,288 milioane de dolari;

Meciuri câştigate/pierdute în 2017 (fără RG): 22-11;

Meicuri câştigate/pierdute în carieră (fără RG): 157-84;

Prezenţe anterioare la RG: 2016, eliminată în primul tur;

Limbi vorbite: letona, rusa, engleza;

Pasiuni: îi place să danseze, să asculte muzică şi să iasă cu prietenii.

Jucătoarea favorită: Serena Williams;

Traseul Jelenei Ostapenko la Roland Garros:

Turul I – 4-6, 6-3, 6-2, cu Louisa Chirico (SUA), locul 128 WTA;

Turul al II-lea – 6-3, 6-2, cu Monica Puig (Puerto Rico), locul 41 WTA;

Turul al treilea – 6-1, 6-4, cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 42 WTA;

Optimi – 2-6, 6-2, 6-4, cu Samantha Stosur (Australia), locul 22 WTA;

Sferturi – 4-6, 6-2, 6-2, cu Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 12 WTA;

Semifinale – 7-6 (4), 3-6, 6-3, cu Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 31 WTA.

Cartea de vizită a Simonei Halep:

Născută la Constanţa, la 25 septembrie 1991. Locuieşte la Constanţa;

Înălţime: 1,68 metri;

Clasare WTA la simplu: 4;

Cea mai bună clasare WTA la simplu: 2, la 11 august 2014;

Clasare WTA la dublu: 77;

Cea mai bună clasare WTA la dublu: 71, la 15 mai 2017;

Titluri WTA de simplu: 15 – Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 9 – Roma (Premier 5), în 2017, Toronto, Rogers Cup (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010;

Titluri WTA de dublu: 0;

Finale WTA de dublu: Montreal (2016), cu Monica Niculescu;

Premii în 2017 (fără Roland Garros): 1.758.514 dolari;

Premii în carieră (fără Roland Garros): 17.219.302 dolari;

Meciuri câştigate/pierdute în 2017 (fără RG): 18-6;

Meicuri câştigate/pierdute în carieră (fără RG): 377-175;

Prezenţe anterioare la RG: 2010 – eliminată în primul tur, 2011 – eliminată în turul II, 2012 – eliminată în primul tur, 2013 – eliminată în primul tur, 2014 – finalistă, 2015 – eliminată în turul II, 2016 – eliminată în optimi;

Limbi vorbite: româna, engleza;

Pasiuni: îi place să asculte muzică şi să se uite la filme.

Jucătoarea favorită: Justine Henin.

Traseul Simonei Halep până în finala French Open:

Turul I – Jana Cepelova (Slovacia) 6-2, 6-3;

Turul II –  Tatjana Maria (Germania) 6-4, 6-3;

Turul III – Daria Kasatkina (Rusia) 6-0, 7-5;

Optimi: Carla Suarez Navarro (Spain) 6-1, 6-1;

Sferturi: Elina Svitolina (Ucraina) 3-6, 7-6 (6), 6-0;

Semifinale: Karolina Pliskova (Cehia) 6-4, 3-6, 6-3.

Citeste si:

 

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă