13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportȘoc în tenis! Robert Farah, prins dopat

Șoc în tenis! Robert Farah, prins dopat

Jucătorul în vârstă de 32 de ani, care a declarat forfait la Australian Open, a preferat să fie el cel care dă vestea publicului: „Federaţia Internaţională de Tenis m-a anunțat că în proba mea, realizată în Cali, pe 17 octombrie 2019, a fost găsit boldenon. Cu două săptămâni înainte, pe 7 octombrie, am făcut un test în Shanghai și totul a fost negativ. În plus, am fost testat de 15 ori, aleatoriu, și mereu rezultatul a fost negativ”.

Columbianul, care anul trecut a câştigat alături de compatriotul său Juan Cabal turneele de Grand Slam de la Wimbledon și US Open, a atribuit rezultatul pozitiv consumului de carne de vită columbiană contaminată cu această substanţă, care este folosită în mod curent pentru a stimula creşterea animalelor. „Așa cum a spus Comitetul Olimpic Columbian, această substanță se găsește mereu în carnea columbiană și poate afecta rezultatele testelor. Sunt sigur că din această cauză a fost rezultatul așa. Împreună cu echipa mea lucrăm pentru a-mi demonstra nevinovăția”, a spus Farah.

În anul 2018, Comitetul Olimpic Columbian i-a prevenit pe sportivii de elită în legătură cu prezenţa boldenonului în carnea de vită din Columbia, substanţa fiind vândută la liber în această țară.

Farah a fost suspendat provizoriu de ITF şi riscă o sancțiune de până la patru ani.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă