20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportManchester United își păstrează poziția de cel mai bogat club de fotbal...

Manchester United își păstrează poziția de cel mai bogat club de fotbal din lume

Gruparea engleză, câştigătoarea trofeului Europa League, a realizat venituri cumulate de 676,3 milioane euro în sezonul 2016-2017, mai mari cu 1,7 milioane euro faţă de Real Madrid, club în conturile căruia au intrat 674,6 milioane euro.

Anul trecut, Manchester United reuşise să o detroneze pe Real Madrid din fruntea acestui clasament, pe care spaniolii l-au dominat timp de 11 ani.

Poziţia a treia, cu 648,3 milioane euro, este ocupată de FC Barcelona, care a pierdut un loc faţă de anul trecut, urmată de Bayern Munchen (587,8 milioane) şi Manchester City (527,7 milioane).

În total, cele 20 de cluburi cele mai bogate din lume au realizat venituri mai mari cu 6% în sezonul 2016/2017, în raport cu sezonul pretendent, valoarea totală ridicându-se la 7,9 miliarde euro.

“Bătălia pentru primul loc al clasamentului promite să fie una dură anul viitor”, prevede Deloitte.

Clasamentul din acest an evidenţiază din nou puterea primei ligi engleze de fotbal, în ciuda unei scăderi a valorii lirei sterline în raport cu euro, compensată însă de creşterea drepturilor de televizare şi a bunelor performanţe ale cluburilor din Premier League în cupele europene, notează autorii studiului.

Clasamentul celor mai bogate cluburi în sezonul 2016/2017, conform Deloitte:
1. Manchester United (Anglia) 676,3 milioane euro
2. (+1) Real Madrid (Spania) 674,6
3. (-1) FC Barcelona (Spania) 648,3
4. Bayern Munchen (Germania) 587,8
5. Manchester City (Anglia) 527,7
6. (+1) Arsenal Londra (Anglia) 487,6
7. (-1) Paris Saint-Germain 486,2
8. Chelsea Londra (Anglia) 428
9. FC Liverpool (Anglia) 424,2
10. Juventus Torino (Italia) 405,7
11. (+1) Tottenham Hotspur (Anglia) 355,6
12. (-1) Borussia Dortmund (Germania) 332,6
13. Atletico Madrid (Spania) 272,5
14. (+6) Leicester City (Anglia) 271,1
15. (+4) Inter Milano (Italia) 262,1
16. (-2) Schalke 04 (Germania) 230,2
17. (+1) West Ham United (Anglia) 213,3
18. Southampton (Anglia) 212,1 (*)
19. Napoli (Italia) 200,7 (*)
20. Everton (Anglia) 199,2 (*)

(*) Ultimele trei cluburi nu au figurat anul trecut în acest clasament.

Cele mai citite

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă