10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportJocurile Olimpice. România, locul 18 la concursul de bob de două persoane

Jocurile Olimpice. România, locul 18 la concursul de bob de două persoane

Cei doi tricolori, ambii în vârstă de 19 ani, au intrat în cea de a doua zi de concurs de pe poziţia a 16-a. Primele două manşe s-au disputat duminică, iar Tentea şi Daroczi au scos următorii timpi: 49,69 secunde (locul 14) şi 49,62 secunde (locul 17). Cumulat, după primele două manşe, cei doi aveau 1:39,31, echivalent cu locul 16.

Manşa a treia a fost una cu emoţii pentru toţi românii din tribune. La start, împingătorul Ciprian Daroczi a alunecat la finalul porţiunii de alergare şi, la urcarea în bob, s-a lovit cu tibia de partea din spate a acestuia.

Bobul s-a dezechilibat un pic, îndeajuns cât să se piardă câteva zecimi de secundă: 49,93 secunde. După manşa a treia, românii au coborât pe poziţia a 19-a, atingându-şi totuşi obiectivul: un loc între primele 20 de echipaje. Într-un sport în care naţiunile majore au mai multe boburi la start (de exemplu, Germania, Canada şi SUA – câte 3), iar locurile din faţă par acontate, prezenţa între primele 20 de echipaje este deja o performanţă.

 

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă