6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSportGigi Becali anunță că se retrage din fotbal în semn de protest...

Gigi Becali anunță că se retrage din fotbal în semn de protest după victoria lui Burleanu

Finanţatorul vicecampioanei a anunțat miercuri seară, la postul Antena 3, că în cursul zilei de joi va apărea şi comunicatul oficial prin care confirmă că a făcut un pas în spate.

”Nu mă mai implic, nu mai am niciun fel de tangenţă. Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Atât timp cât se întâmplă ce se întâmplă în fotbal, când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Am luat această hotărâre. Mâine apare comunicatul. Clubul va trimite la Federaţie şi la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Asta am decis, după ce a ieşit Burleanu preşedinte. Dacă vreţi este şi un protest, dacă ne comandă fotbalul feminin şi futsalul… Nu mai vreau să mă pronunţ şi să fac păcate. Un lucru este clar. E clar că (Răzvan Burleanu) a avut sprijin şi de la dânşii (n.r. – SRI). Eu spun ce am citit. E clar că s-a folosit şi de funcţie”, a susținut, miercuri seară, Gigi Becali, la Antena 3.

FCSB s-a numărat printre cluburile care l-au susţinut pe Lupescu. Rivala din Liga 1, CFR Cluj, i-a acordat votul lui Burleanu – aflat în funcția de președinte al FRF din 2014.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PSD și PNL încearcă să finalizeze lista la europarlamentare. Mihai Tudose sau Rareș Bogdan ar deschide lista

Rareș Bogdan sau Mihai Tudose ar putea deschide lista comună de candidați ai PNL și PSD pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie...

Viața secretă a liderilor serviciilor secrete. Fenomentul J. Edgar Hoover

Memorialistica despre viața secretă a foștilor șefi de servicii secrete continuă să stârnească interesul cititorilor. Cum au fost ei aleși? Din ce mediu au...

Rusia a arestat patru cetățeni din Tadjikistan care ar fi comis atacul de la Moscova. Toți au urme de violență, unul a fost adus...

Patru bărbați din Tadjikistan au fost aduși în fața unui tribunal din Moscova, fiind acuzați că au comis atacul terorist de vineri, soldat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă