21.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăLifestyleTricolorii au egalat, în Copenhaga, cu reprezentativa Danemarcei

Tricolorii au egalat, în Copenhaga, cu reprezentativa Danemarcei

Tricolorii au egalat, la Copenhaga, cu reprezentativa Danemarcei în ultima partidă din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia din 2018. Meciul a fost doar unul de palmares, după ce naționala României a pierdut orice şansă de calificare încă din runda a şaptea a campaniei, potrivit Mediafax.

Dacă pentru noi confruntarea de la Copenhaga nu are mize foarte mari, pentru danezi meciul este extrem de important. În acest moment, Danemarca se află pe locul secund al grupei, cu 19 puncte. Lider este Polonia, cu 22 de puncte, iar pe locul trei este Muntenegru, cu 16 puncte. Polonia şi Muntenegru se întâlnesc în meci direct tot în această seară, astfel că danezii îşi joacă prezenţa la Mondial în meciul cu elevii lui Contra, scrie Prosport.

Noul selecţioner al României a debutat cu o victorie, 3-1 cu Kazahstan, în runda precedentă şi are o revanşă istorică de luat. Cea mai grea înfrângere a României într-un meci cu Danemarca s-a consumat în 2003, meci pe care nordicii l-au câştigat cu 5-2 la Bucureşti, iar Contra a marcat un autogol.

Cosmin Contra are patru indisponibili pentru partida cu danezii. Pintilii şi Grozav s-au accidentat, iar Benzar şi Chipciu sunt suspendaţi. Vlad Chiricheş a resimţit din nou probleme la umăr, însă căpitanul naţionalei a dat asigurări că nu este nimic foarte grav şi ar putea juca. La fel ca pe vremea când o antrena pe Dinamo, Contra se confruntă cu problema numărul 10: nimeni nu doreşte să preia acest tricou la naţională. La Dinamo, tricoul cu numărul 10 a rămas 'liber' după plecarea lui Albin

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...
Ultima oră
Pe aceeași temă