4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleDîncu: Stadioanele vor fi reabilitate

Dîncu: Stadioanele vor fi reabilitate

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării şi Administraţiei Publice, a anunţat, duminică, că există proiecte pentru stadioanele Dinamo, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, iar din 2017 va începe reconstrucţia acestora.

"Trebuie să reabilităm patru stadioane de antrenamente pentru patru echipe – este vorba de stadionul Dinamo, Steaua, Rapid şi cel de la Arcul de Triumf. Există proiectele pentru cele patru complexe, sunt la Compania Naţională de Investiţii, la MDRAP. În această toamnă facem studiile de fezabilitate şi, de la anul, începem reconstrucţia acestor stadioane", a spus Dîncu, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV.

El a explicat că nu este vorba de o reconstrucţie din temelii a stadioanelor. "O să încercăm să vedem ce bani vom avea – putem să facem o fază mai extinsă, să încercăm să reabilităm stadioanele într-un grad mai mare, sau să reabilităm mai mult suprafaţa de joc. Asta va decide bugetul. Eu am un proiect ambiţios cu patru complexe sportive care să arate european şi modern. Să vedem cu finanţele şi cu ceilalţi dacă vom avea bani să le punem la acest nivel", a adăugat Dîncu.

Întrebat despre construcţia stadioanelor din Teleorman, vicepremierul a explicat că nu e vorba de lucruri care se fac ''în acest moment'', ci de anumite investiţii care se fac pe termen lung.

"La Compania Naţională de Investiţii sunt 1.500 de proiecte adunate din zona autorităţilor locale. Aceste 1.500 de subiecte sunt pe mai multe categorii – săli de sport, cămine culturale, aşezăminte culturale, case de cultură, orfelinate şi clădiri sociale. Se înregistrează la Minister unde există un comitet interministerial care analizează aceste investiţii – oportunitatea lor – şi le trece pe o listă sinteză. Aici se prioritizează şi s-ar putea face în 20 de ani unele, iar altele în zece ani. Nu este vorba de lucruri care se fac în acest moment, ci este vorba de anumite investiţii care se fac pe termen lung. Avem 50 sau 70 de stadioane din oraşe mari care sunt pe această listă, evident că nu se pot face toate dintr-o dată, dar este foarte bine să reabilităm bazele sportive din România şi este unul dintre proiectele Guvernului", a arătat Dîncu.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă