Șapte oameni au murit electrocutaţi în timpul meciului Manchester - Anderlecht

de Mihai Diac , 21 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 18:07, 21 aprilie 2017
Foto: Arhivă

Cel puţin şapte persoane au murit în Nigeria după ce un cablu de înaltă tensiune a căzut pe clădirea în care urmăreau la TV meciul dintre Manchester United şi Anderlecht, din sferturile de finală ale Europa League, scrie vineri BBC citat de Mediafax.

Incidentul a avut loc în oraşul Calabar, din sudul Nigeriei. Cel puţin 30 de oameni au fost transportaţi la spital cu ambulanţele sosite rapid la locul incidentului, scriu jurnaliştii britanici. Martorii oculari au încercat să descrie scena petrecută, susţinând că au auzit o explozie puternică de la un transformator de electricitate, care a cauzat căderea cablului de tensiune peste clădire.

Unul dintre aceştia a declarat că a numărat "cel puţin 16 cadavre, inclusiv copii", la locul accidentului. Totuși, zeci de oameni ar fi reuşit să scape din zona incidentului.

Clubul Manchester United a reacţionat la aflarea veştii, pe contul oficial de Twitter, postând un mesaj de susţinere a familiilor şi prietenilor victimelor din Nigeria. "Gândurile noastre bune merg către fanii lui Manchester United, prietenii şi familiile afectate de tragedia din Calabar, Nigeria", au scris oficialii clubului britanic.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.