13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestylePrimăria Capitalei a început să schimbe gazonul pe Arena Naţională. Pe 23...

Primăria Capitalei a început să schimbe gazonul pe Arena Naţională. Pe 23 august este programat meciul FCSB – Sporting Lisabona

Primăria Capitalei a început, marţi, lucrările de schimbare a gazonului de pe Arena Naţională, operaţiunea urmând a continua până vineri, informează Mediafax.

Decizia de schimbare a gazonului a fost luată după ce suprafaţa de joc a celui mai scump stadion al ţării a arătat rău la ultimele meciuri.

Operaţiunea a demarat marţi, iar în maximum patru zile va fi finalizată, astfel că partida dintre FCSB şi Sporting se va putea desfăşura în condiţii optime. Costul total al lucrărilor nu va depăşi 100.000 de euro.

Ultima schimbare de gazon a fost în octombrie 2016, iar suprafaţa a fost adusă din Ungaria.

"Ca urmare a numeroaselor evenimente sportive care au avut loc în ultima perioadă pe Arena Naţională, dar şi din cauza caniculei din ultimele săptămâni, gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat. Astfel, imediat după meciul Steaua – Astra Giurgiu, la nivelul PMB s-a constituit o comisie formată din specialişti în întreţinere gazon, ingineri horticultori, pentru a analiza suprafaţa de joc şi a lua de urgenţă măsurile care se impun astfel încât meciurile programate, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii", a anunţat luni Primăria Capitalei.

Rezultatele analizelor au fost acelea că suprafaţă de joc trebuie schimbată de urgenţă având în vedere că, în perioada 22 august – 1 septembrie, pe Arena Naţională vor avea loc trei meciuri importante. Noul gazon este produs în România, a fost însămânţat în septembrie 2016 şi aclimatizat pe condiţiile din ţară noastră.

"Precizăm, de asemenea, că PMB a demarat procedura de achiziţie a unor ventilatoare speciale care să permită, îndeosebi în sezonul cald, ventilarea la nivelul gazonului, umidificarea şi răcirea temperaturii", a mai anunţat luni primăria.

FCSB – Sporting Lisabona, partida retur a play-off-ului Ligii Campionilor, se va disputa pe 23 august, pe Arena Naţională, cu începere de la ora 21:45.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă