20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleParteneriatul Veolia Romania - Petrolul Ploiesti asigura drumul spre performanta

Parteneriatul Veolia Romania – Petrolul Ploiesti asigura drumul spre performanta

 

 

Madalin Mihailovici, directorul general Veolia Romania, prezent vineri la o conferinta de presa sustinuta in incinta stadionul Ilie Oană din Ploiesti a vorbit pentru prima oara, in detaliu, despre sprijinul acordat de grupul francez echipei fanion a orasului, Petrolul Ploiesti.

“In momentul in care ne-am gandit si am pus pe sigla Petrolul Ploiesti – Sufletul e numai unul si apoi Veolia am zis sa facem o punte, o constructive intre spectatori, suporteri, ploiesteni si acest numarul unu in domeniul lui de activitate, Veolia. Consider ca este cel putin premiera nationala ca o echipa atat de frumoasa, care din anumite motive, a ajuns in liga a patra, sa faca un parteneriat cu un numarul unu mondial. Nu suntem sponsori, suntem parteneri. Ne-am dori ca toata suflarea ploiesteana, usor, usor, sa inteleaga ca este un proiect curat, frumos, ca dorim sa facem performanta. Totul este transparent si perfect legal, oricine poate sa verifice. Dar i-as ruga pe cei nerabdatori, care vor performante peste noapte sa aiba rabdare. Daca vom avea rabdare, cu siguranta vom avea si rezultate. Am spus si o repet, Petrolul nu este al meu sau al altora este doar al suporterilor. “, a declarat Mihailovici. Conform acestuia, Veolia este doar un partener care va sprijini financiar Petrolul cu un buget necesar tuturor obiectivelor propuse: promovarea pană in Liga I, castigarea Cupei Romaniei si participarea in cupele europene.

Suporter Petrolul din copilarie

Directorul Veolia a mai povestit ca pasiunea pentru fotbal si Petrolul Ploiesti o are din copilarie.” De mic copil sunt suporter la Petrolului. Am copilărit la 5 minute de aici pe strada Bicaz, la nr 11. si veneam pe stadion la fiecare meci, imi cumparam o braga si o halvita si urmaream cu intensitate fiecare faza, nu exista altceva pentru mine decat Petrolul. Totodata, acesta a precizat ca nu a droit sa faca niciun compromis in aceasta noua constructie a echipei. “Am refuzat să cumparam locuri în diviziile superioare. Am preferat sa muncim, sa pornim de jos, in liga a patra, astfel incat sa ne mandrim cu un proiect unic în Romania. Am fost sa vad cum functioneaza cluburi precum Sporting si Benfica Lisabona, tin in permanenta legătura cu colegii mei de la Olimpique Lyon. Nu sunt genul care sa iasa după fiecare victorie în conferinta și sa ma laud ca dupa ce a marcat un gol, jucatorul X valorează milioane de euro. Am incercat sa transferam jucatori cunoscuti, insa am fost refuzati pentru ca evoluam in liga a treia. Anul viitor se vor mai schimba lucrurile. Voi iesi in fata ploiestenilor sa imi cer iertare daca echipa nu va juca cu tragere de inimă”.

Tavi Grigore: Avem nevoie de liniste si unitate

Intr-o alta ordine de idei, Madalin Mihailovici a punctat ca politica nu are ce cauta in acest proiect. Petrolul nu este o echipa nici de stanga, nici de dreapta, nici de centru politic. Tavi Grigore ramane in continuare antrenorul acestei echipe, cu atat mai mult ca echipa nu a mai suferit infrangerea de mai bine de un an. Totodata, managerul Veolia a precizat ca nu a intervenit niciodata la antrenor in formarea echipei de start sau schimbarea jucatorilor. Legat de starea echipei, Tavi Grigore ca lotul actaul este mult mai bun si totodata a spulberat speculatiile despre amestecul lui Madalin Mihailovici in deciziile sportive.” Pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus avem nevoie de liniste si unitate, avem nevoie de sprijin. Nu a existat nicio imixtiune din partea domnului Mihailovici prin a-mi spune telefonic pe cine sa scot sau baga in teren, mai ales ca niciodata nu intru cu telefonul pe teren”.

Mircea Dridea este optimist

La randul sau, Mircea Dridea, presedintele onorific al Petrolul, a tinut, la randul sau, sa puncteze: “ echipa nu este a noastra, cum spun unii, nici a noastra celor care am fost pe teren, este echipa orasului iar toti care locuiesc aici si iubesc echipa ar trebui sa o sustina, Din pacate sunt insa si oameni de la care am avut asteptari si m-au dezamagit. Dupa cei care au falimentat echipa, avem obligatia morala sa aducem echipa acolo unde a fost cat mai repede. Sunt convins ca vom depasi toate obstacolele prin acest parteneriat”.

Acest parteneriat dintre Veolia si Petrolul Ploiesti este unul social, o practica intalnita la multinationale. Se numeste social responsibility si reprezinta modul prin care se da ceva inapoi din cee ace ti-a dat comunitatea respective. Asta , bineinteles, cu respectarea tuturor normelor legale in vigoare.

Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă