9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleLionel Messi ar putea deveni cel mai scump fotbalist din lume. 117...

Lionel Messi ar putea deveni cel mai scump fotbalist din lume. 117 de milioane de euro pentru un transfer

Clubul britanic de fotbal Manchester City va face, în vara anului 2017, o ofertă record pentru transferul argentinianului Lionel Messi, de la FC Barcelona, informează luni publicaţia The Mirror citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, finanţatorii echipei de pe Etihad Stadium pregătesc un pachet financiar în valoare de 200 de milioane de lire sterline, aproximativ 234 de milioane de euro, sumă care include banii de transfer şi salariul jucătorului. Englezii îi oferă lui Messi un salariu săptămânal de 500.000 de lire sterline, în jur de 585.000 de euro, iar Barcelonei 100 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 117 milioane de euro.

Dacă se va realiza transferul, Lionel Messi va deveni cel mai scump fotbalist din toate timpurile. Deţinătorul recordului este francezul Paul Pogba, cumpărat de Manchester United cu 105 milioane de euro de la Juventus Torino.

Contractul lui Messi cu Barcelona expiră în iunie 2018, dar jucătorul ajuns la 29 de ani ezită să semneze prelungirea. Problemele cu justiţia spaniolă, dar şi refuzul conducătorilor de pe Camp Nou de a introduce în noul contract o clauză care să-i permită să plece la Newell’s Old Boys, echipă la care vrea să îşi încheie cariera, l-au făcut pe argentinian să refuze, pentru moment, prelungirea înţelegerii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă