20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăLifestyleFRF condamnă atitudinile violente la adresa fanilor

FRF condamnă atitudinile violente la adresa fanilor

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, susţine, într-un comunicat postat pe site-ul federaţiei, că regretă incidentele dintre forţele de ordine şi suporteri de la meciul România – Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Euro-2016, acuzând firma de pază de la Arena Naţională de abuzuri la adresa fanilor.

"Am declarat, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate şi-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români. În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor. Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti", a afirmat Burleanu.

Burleanu a mai spus că la revenirea naţionalei din Finlanda va avea o "discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională": "Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege".

Mai multe incidente au avut loc, sâmbătă seară, înainte şi în timpul meciului România – Ungaria. În timpul partidei, fanii unguri au încercat să se bată cu suporterii români, iar jandarmii şi angajaţii BGS au intervenit pentru a calma spiritele, angajaţii firmei de pază lovind mai multe persoane.

Conform Jandarmeriei şi SMURD, aproximativ 30 de suporteri români au fost duşi la secţiile de poliţie, pentru cinci fani s-a dispus sancţiunea de a merge la stadion un an, iar 46 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.

Cele mai citite

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

A venit vestea! Cât va fi suspendat Drăgușin după roșul încasat cu Qarabag

Fundașul român Radu Drăgușin a fost suspendat pentru o etapă după eliminarea sa din meciul cu Qarabag în Europa League, un verdict mai blând...

Asigurătorii din România au plătit despăgubiri de aproape 160 de milioane de lei turiștilor în ultimii cinci ani

Companiile de asigurări membre ale UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România) au achitat despăgubiri de aproximativ 160 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă