16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleFCSB va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu leii de la Sporting...

FCSB va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu leii de la Sporting Lisabona. Când se va disputa meciul

Echipa FCSB va juca în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal cu formația portugheză Sporting Lisabona, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Nyon, potrivit Agerpres. Meciul se va disputa pe 15 sau 16 august, iar manșa secundă acasă, pe 22 sau 23 august.

FCSB va întâlni cea mai accesibilă formație din urna capilor de serie, conform coeficientului UEFA, lusitanii având 36,866 puncte (ultimul loc în urnă), în timp ce ''roș-albaștrii'' au fost prima echipă din urna outsiderilor (35,370 puncte). FCSB a reușit să evite echipe precum Sevilla, Napoli, Liverpool și ȚSKA Moscova.

FCSB s-a calificat în play-off după 2-2 (acasă) și 4-1 (deplasare) cu vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzen.

Sporting a reușit câteva transferuri foarte bune, achiziționându-i pe fundașul portughez André Pinto (Braga), apărătorul francez Jérémy Mathieu (FC Barcelona), mijlocașul portughez Bruno Fernandes (Sampdoria), pentru 8,5 milioane euro, fundașul argentinian Rodrigo Battaglia (Braga) și fundașul portughez Fabio Coentrao (Real Madrid). 

În lotul său mai figurează jucători cunoscuți precum portarul portughez Rui Patricio, fundașul uruguayan Sebastián Coates, mijlocașii lusitani William Carvalho și Adrien Silva (căpitan), atacantul olandez Bas Dost, atacantul portughez Gelson Martins și atacantul ivorian Seydou Doumbia.

De-a lungul timpului au evoluat pentru Sporting și fotbaliștii români Iosif Fabian (1953-1954) și Marius Niculae (2001-2005).

Sporting a mai întâlnit de trei ori echipe din România în cupele europene. În sezonul 1990-1991 al Cupei UEFA, trecea de Poli Timișoara după 7-0 și 0-2 în turul al doilea al Cupei UEFA. În ediția 1991-1992 a competiției, era eliminată de Dinamo, din primul tur, după 1-0 și 0-2, după prelungiri. În stagiunea 2011-2012 a Europa League, Sporting a câștigat cu 2-0 meciul cu FC Vaslui, pierzând returul cu 0-1. 

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă