16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCupa Teleormanul, festivalul sportului sătesc. Peripețiile celei mai vechi competiții din fotbalul...

Cupa Teleormanul, festivalul sportului sătesc. Peripețiile celei mai vechi competiții din fotbalul amator

Rapid Buzescu, Astra Plosca, Ajax Botoroaga și Victoria Lunca sunt echipele de fotbal calificate în semifinale.

Anual, în perioada de vacanță, dintre campionate, în județul Teleorman se desfășoară o competiție tradițională, Cupa Teleormanul la fotbal. Aceasta este, potrivit documentelor, cea mai longevivă competiție rezervată sportului de masă. Prima ediție s-a desfășurat în anul 1973, cu turneul final la Roșiorii de Vede. Apoi, an de an, competiția având drept cap de afiș fotbalul, a căpătat notorietate și valoare.

Inițial, numele acestei manifestări care a intrat în mentalul social teleormănean a fost ”Festivalul sportului sătesc de masă”, denumire modificată în Cupa Teleormanul, din 1990.  Pe vremuri, echipele de fotbal erau însoțite de suporteri care, în pauza meciurilor, participau la curse de -alergare, trasul frânghiei, trântă, skandenberg și altele.

Calificări de poveste

Ediția din anul 2017 este cea de-a 45-a în istorie. La start s-au aliniat 16 echipe, împărțite în patru grupe de câte patru echipe. Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală, fază ale cărei meciuri, disputate pe teren neutru, nu au fost lipsite de peripeții specifice.

La Nanov, Astra Plosca (Liga a IV-a) conducea cu scorul de 3-1 în fața celor de la CS Vîrtoape (Liga a V-a). Cei din urmă s-au supărat pe arbitraj și s-au retras de pe teren în minutul 80, motivând că ar fi fost privați de două goluri valabile și de acordarea unui penalti.

La Alexandria, pe Stadionul Municipal, ar fi trebuit să se dispute reeditarea finalei de anul trecut, dintre Rapid Buzescu și Voința Saelele. Cea de-a doua echipă a ajuns prea târziu la meci, cu jumătate de oră peste termenul fixat, astfel că brigada de arbitri a consemnat neprezentarea. S-a disputat totuși un meci amical între cele două, câștigat de Saelele cu 1-0.

Alte două meciuri au fost ceva mai ”cuminți”. Ajax Botoroaga a învins Metalul Peretu cu 7-1, ambele echipe făcând parte din elita județeană. Meciul a avut loc la Brînceni. În schimb, în derby-ul formațiilor din Liga a V-a, Victoria Lunca s-a impus, în cel mai sudic punct al țării, la Zimnicea, cu scorul de 5-2 în fața colegei de eșalon, Flacăra 2015 Conțești.

Turneul final, la sfârșitul săptămânii

Turneul final se va disputa într-o singură locație, în 5-6 august. Pe parcursul acestei săptămâni se va stabili unde va avea loc patrulaterul, dar și ordinea meciurilor din semifinale, stabilită prin tragere la sorți. Turneul final nu se poate disputa la Lunca, deoarece echipa locală are terenul suspendat pentru două etape.

Cupa Teleormanul este organizată de către Asociația Județeană de Fotbal Teleorman, în colaborare cu Federația Română de Fotbal și cu Consiliul Județean Teleorman.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă