15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleCosmin Contra - Suntem pe drumul cel bun. Mircea Lucescu: România e...

Cosmin Contra – Suntem pe drumul cel bun. Mircea Lucescu: România e o echipă mai omogenă decât a mea

Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, joi seara, după victoria cu 2-0 din meciul cu Turcia, că echipa națională este pe drumul cel bun, dar în același timp a precizat că nu trebuie să se îmbete nimeni cu apă rece deoarece a fost doar un amical.

"Sunt foarte mulțumit de atitudinea băieților din această seară. Eu le-am cerut să avem agresivitate, să facem presing cât mai sus și să stăm cât mai departe de poarta noastră. Iar ei au reușit aceste lucruri în fața unei echipe foarte bune cum este Turcia. Nu trebuie să ne îmbătăm cum apă rece după această victorie, dar suntem pe drumul cel bun. Am arătat că putem avea spirit de sacrificiu, fără de care nu se pot obține rezultate la echipa națională. Victoria este meritul băieților, iar lumea am văzut că a fost mulțumită. Trebuie să fie mulțumită pentru că băieții au dat totul pe teren. A fost extraordinar să stau lângă Mircea Lucescu. A fost o onoare. Sper să realizez și eu ca antrenor măcar jumătate din performanțele dânsului", a declarat Cosmin Contra, potrivit Agerpres.

"Practic, tot ce am pregătit săptămâna asta la antrenamente ei au reușit să arate în teren. Toți băieții au jucat bine, la fel și Budescu, la fel și Alibec atunci când a intrat. Mi-a părut rău că nu a marcat și Alibec. Băieții încearcă să îl ajute, iar dacă el va avea aceeași atitudine ca în seara asta va începe să înscrie și atunci echipa națională va câștiga un jucător valoros. Mă bucur că Gicu Grozav și-a asumat responsabilitatea de a lua tricoul cu numărul 10. Îl cunosc foarte bine, l-am antrenat aproape doi ani la Petrolul. De aceea mă bucur pentru el că a reușit două meciuri bune, cu Kazahstan și azi cu Turcia", a adăugat selecționerul.

Lucescu: Am făcut o repriză a doua bună

Selecționerul echipei naționale de fotbal a Turciei, Mircea Lucescu, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 2-0 în fața României, că adversarii au fost mai buni în primul rând pentru că au fost mai omogeni.

"A fost o atmosferă excelentă azi la Cluj. Publicul a fost fantastic, a pus presiune asupra celor două echipe pentru un joc rapid. România a fost mai bună. Se vede că este o echipă mai omogenă decât a mea. Pentru că eu am adus azi o mulțime de jucători noi, pe unii i-am cunoscut chiar acum două zile, iar azi au fost în teren pentru că am vrut să-i văd. Sigur că nu mă așteptam prea mult de la ei, dar cred că am făcut o repriză a doua bună. Meciul de azi nu a constituit un test pentru că diferența de vârstă de azi a fost de cinci ani, România 29 de ani, iar noi 24. Eu asta încerc să fac, să reconstruiesc o echipă a Turciei care avea o medie de vârstă extrem de ridicată. E nevoie de timp, dar în fotbalul actual nu mai este timp. De aceea am vrut să profit de aceste amicale, pentru că altfel nu aș fi putut să văd anumiți jucători. Așa că azi am riscat puțin, dar asta este", a afirmat Lucescu la postul Pro X.

Antrenorul Turciei spune că România se află pe un drum bun și speră ca aceasta să câștige și amicalul cu Olanda din 14 noiembrie. "Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor români, presingul și agresivitatea pe care au arătat-o. Au întrerupt jocul atunci când trebuia, au combinat frumos. Să dea Dumnezeu ca noul selecționer al României să reușească. Are nevoie de multă îndârjire și de o insistență deosebită. Dar eu cred că România este pe un drum bun. Vreau să văd și amicalul cu Olanda, care și ea trece printr-un moment de reconstrucție la fel ca Turcia. Dar Olanda este totuși un nume. România ar trebui să profite de acest moment și să câștige și cu Olanda", a menționat selecționerul.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă