23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportE oficial! FRF a confirmat despărțirea de Cosmin Contra

E oficial! FRF a confirmat despărțirea de Cosmin Contra

”Îi mulţumim lui Cosmin Contra pentru toată activitatea sa la conducerea staff-ului tehnic al echipei naţionale, precum şi pentru modul exemplar în care s-a implicat în colaborarea cu ceilalţi selecţioneri ai loturilor de juniori şi tineret. Energia şi determinarea pe care le-a adus la echipa naţională într-un moment dificil la preluarea mandatului de selecţioner au facilitat schimbul de generaţii în care ne aflăm la prima reprezentativă”, se arată în comunicatul postat pe site-ul FRF.

”Ne-am fi dorit, cu toţii, un parcurs care să ne permită calificarea din preliminarii la EURO 2020. Cu toate acestea, aspectele pozitive incontestabile ale acestei perioade, care vor contribui în mod cert la viitorul echipei naţionale, nu trebuie şterse de rezultatul final din teren. Mult succes, Cosmin, în cariera de antrenor! Echipa naţională va rămâne totdeauna ‘acasă’ pentru fostul tricolor şi actualul tehnician Cosmin Contra”, se mai arată în comunicat.

Contra, care a strâns 73 de selecţii ca jucător la echipa naţională, cu care a participat la două turnee finale ale Campionatului European, a fost selecţionerul primei reprezentative în 24 de partide, având un bilanţ de 13 victorii, 6 egaluri şi doar 5 înfrângeri. Din cele 24 de partide, 18 au fost cu caracter oficial. Golaverajul este unul pozitiv, 39 de goluri marcate şi 26 primite.

În mandatul lui Cosmin Contra, au debutat la echipa naţională 20 de jucători, dintre care mai mult de jumătate tineri şi foarte tineri: George Puşcaş, Ianis Hagi, Dennis Man, Tudor Băluţă, Ionuţ Nedelcearu, Florinel Coman, Adrian Rus, Alexandru Cicâldău, Florin Ştefan, Denis Drăguş, Alexandru Ioniţă, Nicuşor Bancu, Florin Niţă, Alexandru Mitriţă, Paul Anton, Mihai Bălaşa, Iulian Cristea, Mihai Bordeianu, Vasile Mogoş, George Ţucudean.

Mandatul lui Contra s-a încheiat cu un eşec la scor în faţa Spaniei, 0-5, luni, la Madrid, în ultimul meci din preliminariile EURO 2020. Tricolorii păstrează şansa calificării la turneul final de anul viitor, organizat în 12 oraşe europene, printre care şi Bucureşti, prin intermediul barajului din Liga Naţiunilor, a cărui tragere la sorţi e programată vineri, la Nyon (13:00).

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă