10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportCraiova, primul succes sub „bagheta” lui Pițurcă

Craiova, primul succes sub „bagheta” lui Pițurcă

Universitatea a deschis scorul prin cvasidebutantul Luis Emanuel Niţu (6), care a marcat primul său gol în Liga I la doar al doilea joc. Bogdan Vătăjelu (42) şi Alexandru Cicâldău (57) au marcat celelalte două goluri ale craiovenilor, care au câştigat în premieră la Mediaş de la promovarea lor în Liga I.

Dumitru Cardoso (41) şi Neluţ Roşu (89), acesta la doar câteva secunde de la intrarea pe teren, au înscris pentru echipa antrenată de Edi Iordănescu.

Oaspeţii au avut o bară, prin Vătăjelu (1) şi o mare ratare prin Valentin Mihăilă (11), dar şi medieşenii au ratat două situaţii bune, prin Ionuţ Larie (66 – bară) şi Denis Olaru (76).

Universitatea venea după 0-1 acasă cu FCSB, la debutul lui Victor Piţurcă pe banca tehnică a echipei din Bănie.

Gaz Metan a pierdut al doilea său meci în acest campionat, după 1-4 cu FC Viitorul, la Ovidiu, în runda precedentă.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă