FISHING & HUNTING EXPO – LA EDIȚIA A DOUA București, 3-5 martie 2017 (P)

de Cristina Barbos , 02 martie 2017 - stire actualizata la ora 10:43, 02 martie 2017

   Cea mai mare expoziție dedicată pasionaților de pescuit, vânătoare și outdoor din România, Fishing& Hunting Expo își va redeschide porțile pentru cea de-a doua ediție în perioada 3-5 martie 2017, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo, Pavilioanele C4-C5-C6. Programul de vizitare este de vineri până duminică între orele 10:00 și 18:00 iar biletele de intrare au prețurile de 15 lei(pentru copii între 7 și 14 ani și pensionari) și 30 lei pentru restul vizitatorilor. Primii 8.000 de vizitatori plătitori de bilet întreg vor primi un pachet promoțional constând într-un tricou și un guler/căciulă din fleece.

   F&H Expo a demonstrat încă de la prima ediție, unde a adunat peste 13.000 vizitatori, că este una dintre cele mai mari expoziții de profil din România, cu participare internațională de cel mai înalt nivel. De aceea, anul acesta Fishing & Hunting Expo se desfășoară pe o suprafață de peste 7500 mp, cu 50% mai mare față de prima ediție, în care se vor regăsi scenă pentru prezentări, restaurante, simulatoare de pescuit, piscină pentru demonstrații de spinning, bibliotecă și loc de joacă pentru copii, spații destinate pentru socializare.

   Pescarii, vânătorii sau iubitorii de activități outdoor pot găsi în cadrul F&H Expo echipamente, accesorii și îmbrăcăminte pentru pescuit, armament, muniție și îmbrăcăminte de vânătoare, bărci, caiace și alte tipuri de ambarcațiuni, asociații de pescari și cluburi de pescuit sportive, ghizi de pescuit și vânătoare, bălți, lacuri sau alte destinații de pescuit și vânătoare, pensiuni din destinațiile de pescuit sportiv din România și nu numai.

   Victor Hodorog, directorul general al televiziunii The Fishing& Hunting Channel și directorul de proiect al expoziției, a declarat că ”succesul primei ediții de Fishing & Hunting Expo ne-a determinat să mergem pe o suprafață mult mai mare anul acesta, care iată a fost ocupată în proporție de 95%, fapt ce s-a transpus în peste 70 de standuri și cel mai mare număr de branduri existente în același loc la o expoziție de profil desfășurată până acum în România. Putem deci vorbi despre un record din acest punct de vedere și sperăm că și numărul de vizitatori pe care îl așteptăm anul acesta va confirma același lucru”.

   În cadrul F&H Expo vom regăsi workshop-uri de pescuit alături de vedete internaționale dar și de cei mai titrați pescari din România: Piotr Piskorski – Salmo, Dome Gabor – Haldorado, Walter Tamas, Erdei Attila  – WalterLand, Marco Iseppi – Rapture, Andrea Venturini – Trabucco, Andrei Vlădeanu, Gabi Tomulescu, Vlad Pavlovici, Alex Matea, Ciprian Ene, Bogdan Drăgan – campion național și mondial -  Eugen German, Lucian Constantin, Mălin Mușatescu, Cristi Albu, Zsolt Benzar și mulți alții, care vor încerca să vă explice trucurile lor folosite în competiții.

   La restaurantul aflat în vecinătatea pavilioanelor C4 și C5 se va servi mâncare tradițională, făcută la ceaun și asistată de cunoscutul  Zoltán Andrejszky, realizatorul seriei de emisiuni Bucătăria iubitorilor de pește, de la The Fishing& Hunting Channel.

Despre The Fishing& Hunting Channel – Organizatorul Fishing& Hunting Expo

The Fishing& Hunting Channel este un post de televiziune unic în Europa Centrală și de Est, care promovează prin emisiunile sale de pescuit, de vânătoare și de cooking respectul pentru natură și animale precum și un stil de viață sportiv și sănătos pentru profesioniști, pentru amatori, dar și pentru întreaga familie. Ceea ce este important de menționat aici, este că postul The Fishing & Hunting Channel încearcă să militeze și să educe publicul telespectator că peștele și vânatul trebuie respectat și ocrotit.

Nu de puține ori postul TV s-a implicat în campanii de sesizare a braconajului către forurile și instituțiile specializate, iar fiecare emisiune difuzată încearcă să explice oamenilor regulile pescuitului sportiv, în sistem” Catch& Release”, precum și ocrotirea vânatului tânăr și sănătos, cu capacitate de reproducere maximă.

The Fishing & Hunting Channel s-a lansat încă din anul 2007 și emite în 5 limbi străine, la calitate Full HD, 24 ore/7 zile pe săptămână, fiind disponibil în 10 țări: Ungaria, România, Bulgaria, Slovacia, Republica Cehă, Serbia, Muntenegru, Croația, Bosnia și Rep. Moldova, ajungând în peste 15 milioane de locuințe.

Jurnaliștii care doresc acreditare pentru Fishing & Hunting Expo 2017 se pot înregistra direct la adresa de mail [email protected]  pana la data de 3 martie 2017. 

Pentru mai multe informații, fotografii sau alte detalii, vă rugăm să ne contactați la [email protected] sau [email protected] 

 

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design